Motto: Un intelectual este persoana a cărei minte se veghează pe ea însăşi (Albert Camus)

După ce am publicat articolul “Despre ţara saturniană şi timpul intelectualilor” am primit o avalanşă de comentarii şi întrebări (din păcate, nu toate reproductibile), referitoare la conceptul de “intelectual”. Despre acest concept s-au scris multe lucrări, unele serioase şi de referinţă (vezi, spre exemplu, Jean-Paul Sartre: “Qu’est-ce qu’un intellectuel?“), aşa că nu am de gând să-l discut aici într-un mod intelectualist (sic!). Fac însă câteva consideraţii punctuale, cu rol clarificator, asupra acestui concept. Aşadar, ce este un intelectual?

Pentru mine a fi intelectual înseamnă:

(1) a avea o profesie în domeniul ştiinţelor/tehnologiei sau artelor (ex. educaţie, cercetare, servicii în aceste domenii);

(2) a avea o cultură generală bine pusă la punct. Este greu astăzi, în epoca exploziei informaţionale, să mai fii o personalitate enciclopedică, cu o cultură generală completă. Vremea omului enciclopedic a trecut! Eu cred că astăzi cultură generală solidă (om cult) înseamnă: cunoştinţe de logică şi teoria argumentării (incluzând retorică şi gramatică); cunoştinţe de istorie universală şi a României; cunoştinţe de literatură universală şi română; cunoştinţe de filosofie (incluzând obligatoriu filosofia analitică, epistemologia/filosofia ştiinţei şi filosofia minţii).

Toate aceste lucruri (1-4) trebuie cunoscute şi stăpânite măcar la un nivel mediu de analiză (ex. fundamente, actori/autori principali, curente principale şi opere programatice pentru fiecare curent), iar câteva lucruri punctuale (ex. curente, actori/autori, teorii) din fiecare categorie trebuie ştiute în profunzime (în funcţie de interesele şi afinităţile personale); categoria lucrurilor punctuale se va expanda, în funcţie de timpul şi pasiunea fiecăruia dintre noi. În plus, este f