Poliţiştii au organizat o acțiune, în această dimineață, în cadrul unei anchete în care sunt vizate șapte persoane acuzate că au tâlhărit mai multe persoane, una dintre metode fiind oprirea în trafic a unor maşini scumpe şi jefuirea şoferilor.
Percheziţiile au avut loc în nouă locaţii, dintre care una în Capitală, una în Baloteşti şi şapte în Pantelimon , a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Claudia Burada.
Ultima infracţiune comisă de cei şapte suspecţi a fost pe 6 mai când l-ar fi deposedat prin violenţă şi ameninţări pe un tânăr, de 21 de ani, din Bucureşti, de un autoturism de lux, a cărui valoare depăşeşte 20.000 euro.
Victima a declarat că a fost rugată de un prieten să îl transporte împreună cu un alt bărbat, necunoscut victimei, până în localitatea Baloteşti, unde s-au întâlnit cu alte cinci persoane.
Iniţial, unul dintre cei cinci i-au spus proprietarului maşinii că ar dori să facă o plimbare cu autoturismul său. Deoarece acesta nu a fost de acord, cei cinci l-au ameninţat şi l-au deposedat prin violenţă de autoturism.
Suspecții sunt audiaţi la sediul Inspectoratului de Poliţie Ilfov, urmând ca la finalizarea audierilor să fie dispuse măsuri legale, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Victima a povestit că s-a întâlnit cu o parte dintre bărbaţi, care l-au rugat să-i ducă în Baloteşti cu maşina. Pe drum, aceştia au mai luat câteva persoane în maşină, iar la destinaţie s-au mai întâlnit cu în jur de cinci persoane.
Suspecţii i-ar fi cerut victimei cheile maşinii pentru a face o plimbare, iar când aceasta a refuzat, bărbaţii care au antecedente penale au ameninţat-o cu cuţite şi i-au furat autoturismul.