Primarul comunei Olteneşti, Iorgu Sonea, a fost adus în această după amiază la spital, starea sa fiind critică. El avea gâtul tăiat și prezenta mai multe urme de lovituri de cuțit în zona capului și a mâinilor.
Ora 20:30 Pacientul a intrat în operaţie la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. „Pacientul are multiple leziuni la nivelul corpului, gâtului şi membrelor. A intrat în sala de operaţie unde o echipă mixtă de neurochirurgi şi medici ORL îl vor opera. Intervenţia va dura câteva ore. Starea bolnavului este gravă“, a declarat dr. Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.
Ora 17:35 Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui infirmă varianta cum că agresorul ar fi o persoană cu probleme psihice. „La fața locului s-au deplasat lucrători de la Serviciul de Investigații Criminale, de la Poliția Municipală din Huși și polițiștii din comună care efectuează cercetări. Până la acest moment nu se știe cine este agresorul, dar avem un cerc de suspecți“, a precizat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Ora 16:55 Starea primarului este critică, de aceea medicii de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui au decis să îl trimită la Iași. „A ajuns în stare critică cu mai multe plăgi tăiate în zona capului, a gâtului și a mâinilor. De asemenea avea și o fractură de os occipital care necesită o intervenție chirurgicală, de aceea va fi trimis la Spitalul de Neurochirurgie din Iași“, ne-a declarat Carmena Piseru, medic UPU Vaslui.
Edilul staţiona la o trecere de cale ferată când un bărbat din localitate, cunoscut cu afecţiuni psihice, a venit la el şi l-a înjunghiat de mai multe ori în zona gâtului şi a mâinilor.
Marian Sonea, fiul primarului, vrea ca agresorul să plătească
Fiul edilului din Olteneşti susţine că el a aflat ce a păţit tatăl său de