Preşedintele României, Traian Băsescu a anunţat aseară că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii opoziţiei, a propus ca în condiţiile în care nu se vrea reorganizarea teritorială pe judeţe mari, cele două judeţe, Covasna şi Harghita, să rămână separate, aşa cum sunt astăzi.
„Deci, citez, puneţi ghilimelele pentru că, dacă UDMR este de acord, pun la dispoziţie stenograma. Am spus: «Vă putem oferi o variantă maximală peste care nu se poate trece, adică opt judeţe, plus două care rămân aşa cum sunt, Covasna şi Harghita de acum»“, a declarat Traian Băsescu în cadrul emisiunii Evenimentul Zilei de la B1 TV.
Potrivit acestuia, în această eventualitate, cele două judeţe rămân dependente de finanţarea de la guvern, în timp ce restul vor depune proiectele direct la Bruxelles.
„Nu, unite niciodată. Da. Deci, am spus: existaţi, rămâneţi aşa, dar nu încurcăm 20 de milioane de români, într-o evoluţie pozitivă, pentru o chestiune etnică. V-a lăsat Dumnezeu aşa, Dumnezeu din '68, v-a lăsat să organizaţi în judeţele Harghita şi Covasna, aşa rămâneţi şi este maxim ce se poate obţine. Atenţie! Cele două judeţe rămân dependente de finanţarea de la guvern. Celelalte, judeţele mari, se duc direct cu proiectele la Bruxelles, nu mai stau nici la rând la doamna Udrea, nici la doamna Boagiu, nici la...“, a mai spus preşedintele ţări.