Preşedinţia seamănă mai mult cu o instituţie de teme de dirigenţie. Astăzi lumea urlă cu regionalizarea, mîine cu abdicarea regelui, poimîine cu legalizarea marijuanei. Intru în joc pentru că reacţia la o opinie exprimată frust de preşedinte a fost de o agresivitate pe măsură (o sinteză a indignării aici). Cu alte cuvinte, la o tîmpenie precum judecarea unui moment istoric cu epitete ca “trădare”, s-a răspuns cu epitete tot complet lipsite de luciditate despre eroismul regelui şi despre un act de lezmajestate comis de opinentul de la Cotroceni.

Să luăm textul exact al declaraţiei.

Tot continuam sa consideram ca abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de tradare a interesului national al Romaniei. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere (…) Vedeti, noi inca nu ne asezam corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toti si pentru istorie, Antonescu ramane responsabil de Holocaust impotriva evreilor si a tiganilor, ducerea lor in Transnistria, nu stiu ce. Nimeni nu spune ca statul roman avea un sef de stat atunci. Asta (maresalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dam averi, iar pe altii ii consideram criminali de razboi – seful de stat si prim-ministru. Doar pentru ca unul a fost sluga la rusi si a lasat tara prin abdicare il iertam, de toate pacatele?

Ce observăm în el. O serie întreagă de locuri comune care au bîntuit în propaganda naţionalistă încă din vremuri intens ceauşiste. O tendinţă de reabilitare a mareşalului Antonescu. Chiar reabilitare prin echivalare a nazismului şi a comunismului. Toate astea sînt ele patimile lui Băsescu? Nu numai, sînt marotele unei întregi clase de intelectuali români consideraţi elită. Numai asta auzim de 40 de ani. În unele tematici momentul 1989 nici nu pare să fi existat – recuperarea unei anumite părţi a interbelicului, cea naţionalistă sau chiar