Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria va apela la UE pentru mediere în scandalul regionalizării

Publicat in Antena 3, joi 23 iunie 2011 ·

Lupta pentru împărţirea României în judeţe ajunge şi la Bruxelles. Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul Ungariei, Richard Horcsik, a declarat în exclusivitate pentru Antena 3 că Ungaria ar putea apela la ajutorul UE în scandalul privind organizarea administrativ-teritorială.

“Ştiu că este vorba despre o problemă internă a României, dar aş face următoarea observaţie: gata cu problemele interne şi cu politicile interne, fie ele ale României sau ale Ungariei! Suntem membri ai Uniunii Europene şi totul merge la Bruxelles”, a declarat Richard Horcsik.

În replică la avertismentul oficialului maghiar, ministrul de externe Teodor Baconschi a făcut apel la calm în cadrul relaţiilor dintre ţara noastrăşi Ungaria. Baconschi a ţinut să precizeze că nu se pune problema unei răciri a relaţiilor bilaterale.

În schimb, preşedintele Senatului, Mircea Geoană a atras atenţia că Budapesta nu trebuie să interfereze într-o problemă a statului român, în care nici Bruxelles-ul nu are vreun cuvânt de spus.

După săptămâni întregi de negocieri pe tema reorganizării administrative, preşedintele a venit miercuri cu o ofertă pentru UDMR: judeţele Harghita şi Covasna să îşi păstreze actualul statut. Noul proiect prevede ca cele două judeţe să nu intre in procesul de împărţire a ţării în mai multe regiuni.

Liderii UDMR spun că nu le convine nici această variantăşi vor o regiune care să cuprindăşi judeţele Mureş, Bihor, Satu Mare şi Sălaj.

UDMR are timp până luni să hotărască dacă acceptă propunerea lui Traian Băsescu.

Lupta pentru împărţirea României în judeţe ajunge şi la Bruxelles. Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul Ungariei, Richard Horcsik, a declarat în exclusivitate pentru Antena 3 că Ungaria ar putea apela la ajutorul UE în scandalul privind orga

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 15 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 21 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 50 minute
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 33 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°