* cunoscutul politician şi om de afaceri bucureştean a cumpărat clădirea de patrimoniu de la partenerul său, Mihai Dănuţ
* pentru că nu a fost întreţinută, de o mulţime de vreme, casa veche de peste 100 de ani a început să se dărâme, în urmă cu câteva săptămâni * proprietarii nu s-au grăbit să o consolideze, ci au făcut demersuri pentru demolarea completă * ei au primit certificatul de urbanism necesar şi deja s-au apucat de treabă * a mai existat o tentativă de desfiinţare a acestei clădiri, în urmă cu câţiva ani, însă atunci Comisia Regională a Monumentelor Istorice s-a opus
Un imobil vechi de peste o sută de ani, situat pe Str. Goleşti, în zona centrală veche a Brăilei, a început să se dărâme în urmă cu câteva săptămâni, când partea superioară a frontispiciului a căzut pe trotuar. Din fericire, nu trecea nimeni prin zonă, astfel că incidentul nu a făcut victime. Ulterior, şi pereţii interiori au început să dea semne că nu vor mai rezista prea mult, clădirea prezentând un risc uriaş de prăbuşire. Cum era de aşteptat, proprietarii care au lăsat-o să ajungă în actualul stadiu de degradare nu s-au grăbit să ia măsuri pentru consolidarea ei. Dimpotrivă, au cerut aprobări de la autorităţi pentru a o demola cu totul. Autorităţile le-au aprobat, iar soarta imobilului de patrimoniu a fost pecetluită: de câteva zile se munceşte la dărâmarea lui, cărămidă cu cărămidă.
Vecinii de pe Goleşti spun că, în urmă cu câţiva ani, clădirea a fost cumpărată de fostul viceprimar al Brăilei, Mihai Dănuţ, care ulterior i-a vândut-o partenerului său de afaceri, cunoscutul deputat PD-L Silviu Prigoană. Am încercat să luăm legătura cu Mihai Dănuţ pentru a verifica aceste informaţii, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon, pe tot parcursul zilei de ieri. Faptul că unul dintre actualii proprietari ai clădirii este Silviu Prigoană ne-a fost confimat, însă, de conducerea Inspecto