Mesajul a fost trimis. Multumesc!

160 milioane de euro investiţi în 20% din parcul logistic Ploieşti West Park

Publicat in Curierul, joi 23 iunie 2011 ·

Alinso Group a livrat până acum 50.000 mp şi până la sfârşitul anului vrea să ajungă la o cifră de 100.000 mp construiţi

Alinso Group a demarat proiectul logistic de 250 ha în 2009 şi a livrat până în prezent 50.000 mp de depozite logistice, investiţia până acum este de 150-160 de milioane de euro.

"Până acum am realizat 20% din proiect şi am investit 150-160 de milioane de euro. În 5 ani va fi gata dacă vom construi în acest ritm", a declarat, pentru Curierul Naţional, Ivan Lokere, CEO Alinso Group.

În aceşti doi ani, proiectul şi-a dovedit abilităţile rapide de execuţie şi a reuşit să atragă o serie de companii importante precum: Unilever, Lufkin Industries Inc, compania Toro, OTZ Logistics şi British American Tobacco. Alinso a dat în folosinţă depozite de 30.000 mp pentru Unilever, 12.000 mp pentru OTZ Logistics şi 8.300 mp pentru British American Tobacco. Pentru compania Toro, compania construieşte un depozit de producţie de 13.000 mp pe 3.4 ha de teren cumpărat de această companie.

Cu peste 50.000 mp de depozite logistice deja construite, parcul logistic este gata să dea în folosinţă, până la sfârşitul anului 2011, încă 20.000 mp de depozite logistice de clasa A, prima clădire SME cu certificare BREEAM de 17.800 mp (dedicată companiilor mici şi mijlocii), o clădire SE de 9.000 mp (dedicată companiilor mici) şi alte câteva clădiri specializate şi facilităţi precum spaţii de depozitare frigorifice. Până la sfârşitul anului 2011, peste 100.000 mp˛ de clădiri vor fi construite în acest parc. Potrivit CEO-ului Alinso, costul chiriei pe mp este undeva între 4-5 euro.

Prima clădire industrială de depozitare din România ce va avea certificare BREEAM

Alinso Group a aniversat doi ani de la deschiderea parcului Ploieşti West Park, cel mai mare parc de afaceri din sud-estul Europei, cu o suprafaţă de 250 ha şi, totodată,

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 49 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum o ora
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Clotilde Armand cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum o ora
UPDATE Replica lui Tuţă: cifrele nu mint „Cifrele nu mint. Oamenii au votat pentru reclădirea Capitalei Capitalei. Orice calcul arată tot asta. Nimeni nu mai poate întoarce votul exprimat de cetăţenii Sectorului 1”, transmite pe Facebook George Cris

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Nicu Ștefănuță, singurul candidat independent care a câștigat un mandat în PE: Tinerii au echivalat seniorii, ceea ce este o mare, mare realizare

HotNews acum 57 minute
Nicu Ștefănuță a obținut al doilea mandat în Parlamentul European, reușind performanța de a fi singurul candidat independent câștigător, din șapte care au candidat. Eurodeputatul din Grupul Verzilor a declarat la Prima News că a „dus o luptă eroică”

Cod portocaliu de caniculă în București/16 județe din țară, sub avertizare ANM!

Gandul acum o ora
Potrivit unei avertizări trimise de Administraţia Naţională de Meteorologie, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei sunt sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat. Ate

Tranzacție majoră în turismul românesc: Maghiarii de la Szallas au cumpărat Litoralulromanesc.ro

Wall-Street.ro acum o ora
Agenția Litoralulromanesc.ro a fost cumpărată de Szallas Group, parte a grupului polonez Wirtualna Polska Holding, de la Ionuț Nedea cu peste 21 milioane de euro ”Tranzacția va crea condițiile dezvoltării unui jucător major în contextul turismului r

Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart

HotNews acum o ora
O aeronavă care aparține companiei Austrian Airlines a fost ciuruită de grindină. Plecase din Spania spre capitala Austriei și a fost lovită de o furtună puternică. AvionFoto: Știrile PRO TV

Încep ÎNSCRIERILE pentru Evaluarea Națională 2024. Ce trebuie să știe toți elevii

Gandul acum 49 minute
Înscrierea la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a 2024 începe marți, 11 iunie, și se va face automat de către secretariatele unităților de învățământ. Elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile vineri, 14 iunie, urmând ca pe 2

Ionuţ Stroe: Prin tot ceea ce face acum, Clotilde Armand vrea vicierea credibilităţii rezultatelor de la Sectorul 1. Nu poate accepta că a pierdut / Încearcă se creeze condiţiile, prin sabotaj şi haosul creat, pentru a delegitima votul oamenilor

News.ro acum 44 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că, prin tot ceea ce face acum, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, vrea vicierea credibilităţii rezultatelor de la Sectorul 1 pentru că nu poate accepta că a pierdut. El mai spune că Cl

Începe Recensământul internaţional al berzelor albe. Se întâmplă o dată la 10 ani

Mediafax acum 2 ore
O dată la 10 ani berzele albe din întreaga Europă fac obiectul unui recensământ internaţional, coordonat de Uniunea pentru Conservarea Naturii şi Biodiversităţii (NABU). 2024 va fi anul celui de-al optulea astfel de recensământ. În România, recensăm

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/23°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°