Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gangsterul care a inspirat filmul "Cârtiţa", al lui Martin Scorsese, a fost prins de FBI după mai bine de 16 ani de căutări

Publicat in Gandul, joi 23 iunie 2011 ·

James Bulger, un renumit gangster american, aflat pe lista Biroului Federal de Informaţii (FBI) a celor mai căutaţi zece fugari, a fost arestat miercuri, la o reşedinţă din apropierea oraşului Los Angeles, după mai bine de 16 ani de căutări, relatează Huffington Post. Bulger, suspectat că ar fi implicat în 19 crime, a inspirat acţiunea din filmul "The Departed" ("Cârtiţa"), regizat de Martin Scorsese, care îi are în distribuţie pe Leonardo DiCaprio, Matt Damon şi Jack Nicholson.

Foto: AP via Huffington Post

Bulger, în vârstă de 81 de ani, şi iubita sa, Catherine Greig, au fost arestaţi la reşedinţa lor din Santa Monica. FBI-ul a primit un pont după relansarea unei campanii media prin care cerea sprijinul cetăţenilor pentru a-l prinde pe infractor. Gangsterul, acuzat de crimă, conspiraţie în vederea comiterii unei crime, distribuire de stupefiante, şantaj şi spălare de bani, se va prezenta în faţa unei curţi federale marţi.

Bărbatul a fost liderul bandei Winter Hill, o grupare criminală din Boston care se ocupa cu jocurile de noroc, cămătăria şi traficul de droguri. În urmă cu 30 de ani, agentul FBI John Connolly l-a făcut informator official al biroului federal pentru a oferi ponturi legate de o bandă criminală rivală. Conoolly a fost cel care l-a ajutat să scape în 1995, avertizându-l că se pregăteşte reţinerea sa. Dispariţia lui Bulger a fost percepută drept ruşinoasă, mai ales după ce s-a aflat din presă că afacerile lui murdare erau trecute cu vederea din cauza informaţiilor pe care le furniza.

Foto: AP via Huffington Post

Luni, autorităţile federale au anunţat o nouă campanie adresată publicului american care era rugat să ajute la prinderea fugarului. Un anunţ publicitar de 30 de secunde difuzat la 14 televiziuni le îndemna pe femei să fie vigilente şi să anunţe dacă o zăresc pe Catherine Greig, mare amatoare a saloanelo

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 37 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 54 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 54 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 31 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum 2 ore
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°