Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Francul elveţian atinge un maxim istoric în faţa leului, de 3,56 lei/CHF

Publicat in Capital, joi 23 iunie 2011 ·

Tensiunile din pieţele financiare internaţionale s-au amplificat pe fondul prelungirii discuţiilor cu privire la deblocarea tranşei de la Uniunea Europeană către Grecia. În acest context, euro a pierdut teren serios, peste 1%, în raport cu francul elveţian şi dolarul american.

Moneda europeană s-a depreciat miercuri cu peste 1% în raport cu dolarul american şi francul elveţian, ca urmare a creşterii tensiunilor în pieţe pe fondul întârzierii unei soluţii pentru finanţarea datoriilor Greciei.

Aprecierea francului elveţian în faţa euro s-a transmis şi asupra monedei naţionale, în raport cu care a atins un maxim absolut în tranzacţiile de seară de pe piaţa interbancară de afară, 3,56 lei/CHF.

La mijlocul zilei, BNR a anunţat un curs de referinţă pentru francul elveţian de 3,53 lei, destul de apropiat de maximul istoric din 20 iunie, de 3,5395 lei.

Prin urmare, în aceste tranzacţii de seară leul a pierdut circa 0,85% (3 bani) faţă de referinţa CHF anunţată de BNR. Orice apreciere a francului elveţian dă fiori românilor împrumutaţi în această monedă exotică în urmă cu câţiva ani. Conform calculelor Capital, cei care s-au împumutat la începutul lui 2007 în franci elveţieni plătesc deja cu 17% mai mult decât cei care au optat atunci pentru euro.

De asemenea, deprecierea euro în raport cu dolarul american s-a transmis consistent şi asupra leului. În tranzacţiile dinspre finalul zilei, dolarul american era cotat la 2,987 lei, cu 0,6% mai sus decât referinţa anunţată de BNR, de aproape 2,97 lei.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 5 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 5 ore
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 6 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 6 ore
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 10 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 8 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 8 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 8 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Vremea

București
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

12°
dum.

12°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

17°/21°