Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Primarul comunei Oltenești a fost înjunghiat (UPDATE)

Publicat in Adevarul, joi 23 iunie 2011 ·

Primarul comunei Olteneşti, Iorgu Sonea, a fost adus în această după amiază la spital, starea sa fiind critică. El avea gâtul tăiat și prezenta mai multe urme de lovituri de cuțit în zona capului și a mâinilor.

Ora 20:45 Iorgu Sonea a intrat în operaţie la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. „Pacientul are multiple leziuni la nivelul corpului, gâtului şi membrelor. A intrat în sala de operaţie unde o echipă mixtă de neurochirurgi şi medici ORL îl vor opera. Intervenţia va dura câteva ore. Starea bolnavului este gravă“, a declarat dr. Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.

Ora 20:30 Surse din cadrul anchetei ne-au dezvăluit că atacatorul se numește Florin Mocanu și este domiciliat în Bârlad. Ipoteza este confirmată și de secretarul Primăriei Oltenești care ne-a spus că acest Mocanu, cunoscut în sat ca fiind nepot al familiei Timircan, ar fi fost în mașina condusă de primar în momentul când l-a atacat. „Era la sediul primăriei când domnul Sonea dorea să plece spre casă. Atunci l-a rugat să-l ducă până la șosea (n.r. drumul național) și la trecerea de cale ferată a făcut ce a făcut. L-a lovit și cu o secure și cu un cuțit“, ne-a declarat Edmond Antohi, secretarul Primăriei Oltenești.

Ora 18:15 Polițiștii vasluieni l-au adus la fața locului și pe Raf, un câine dresat special pentru căutare, pentru a reuși mai ușor să dea de urma atacatorului.

Ora 17:35 Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui infirmă varianta cum că agresorul ar fi o persoană cu probleme psihice. „La fața locului s-au deplasat lucrători de la Serviciul de Investigații Criminale, de la Poliția Municipală din Huși și polițiștii din comună care efectuează cercetări. Până la acest moment nu se știe cine este agresorul, dar avem un cerc de suspecți“, a precizat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 19 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 46 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 59 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°