Peste 60% din românii intervievaţi de Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic (CSCI) consideră că România ar avea nevoie de un guvern de tehnocraţi iar principala opţiune a lor pentru funcţia de prim-ministru al ţării este guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.
Românii chestionaţi de CSCI au fost întrebaţi dacă cred că "ar fi mai bine ca România fie condusă de un guvern de tehnocraţi sau să continue actualul cabinet Emil Boc". 61% dintre intervievaţi au răspuns "un guvern de tehnocraţi", în timp ce 18% - "să continue actualul guvern".
În ceea ce priveşte opţiunile pentru conducerea Executivului român, pe primul loc în topul preferinţelor se află Mugur Isărescu (35%), acesta fiind urmat de Victor Ponta (30%), Klaus Iohannis (9%) şi Emil Boc (5%).
Participanţii la sondaj şi-au exprimat, totodată, gradul de încredere în politicieni. Astfel, Crin Antonescu (PNL) beneficiază de încrederea a 36% din românii intervievaţi, la distanţă mică aflându-se Victor Ponta - cu 35%. Tot la capitolul încredere, Traian Băsescu a fost indicat de 22% dintre participanţii la sondaj, Emil Boc de 11%, Corneliu Vadim Tudor de 9%, Dan Diaconescu de 9% şi Kelemen Hunor de 6%.
Sondajul CSCI a fost realizat în 22 iunie, la comanda Realitatea TV, pe un eşantion de 870 de persoane cu vârsta de 18 ani şi peste. Sondajul, cu marja de eroare de plus, minus 3,2%, a fost realizat prin metoda CATI, informează money.ro.