Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendum de bun simţ „Sunteţi de acord cu desfiinţarea Consiliului Judeţean?"

Publicat in Ziua Constanta, joi 23 iunie 2011 ·

Suntem chemaţi la referendum din voia „voievodului" NDC să ne pronunţăm asupra voinţei noastre privind reorganizarea administrativă a ţării. Apreciez faptul că un PSD-ist mai înnobilat spiritual a dibuit paragraful constituţional care face referire la necesitatea consultării populaţiei într-o astfel de chestiune, însă mă face să râd graba şi apetenţa cu care preşedintele CJ se grăbeşte să tranşeze în plan local o chestiune care se află abia la început de drum în plan legislativ. Cum reorganizarea se impune chit că vrea sau nu vreun tătuc local, în locul domnului NDC aş fi anexat referendumului întrebarea care ar fi captat mai degrabă interesul constănţeanului, şi anume aceea legată de oportunitatea păstrării şefiei centrului administrativ post-reorganizare fie la nivel de Consiliu Judeţean, fie la Prefectură.

Altfel, nu pot să înţeleg decât că NDC-ul se teme că-şi va pierde obiectul muncii şi nu încearcă decât marea cu degetul şi eventual asmuţirea beneficiarilor de pachete, călătorii gratuite, vizite la peştişori şi căprioare şi kakamagic, containierilor etc., etc., adică a asistaţilor sociali şi a mocangiilor pe caz de boală electorală versus constănţeni de bună credinţă, care-şi plătesc taxele şi impozitele, care se trezesc în zori să meargă la serviciu, care nu stau la mâna autorităţilor şi nici nu se grăbesc să-i pupe în dos cu ştampila „pe cei mai iubiţi şi vajnici" fii ai urbei.

Probabil că decizia de organizare a referendumului aprobată cu aplomb de USL-işti ieri într-o şedinţă extraordinară nici nu va apuca să-şi producă efectele, odată pentru că Prefectura ar putea s-o atace în contencios şi în al doilea rând pentru că asperităţile s-ar putea tranşa mult deasupra capului domnului NDC, direct de către partidele parlamentare, Preşedinte şi Executiv şi astfel referendumul să nu mai aibă obiect.

Nu ştiu alţii cum sunt, însă în judeţul Co

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 16 minute
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Două avioane s-au ciocnit la un show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

Mediafax acum 8 minute
PAF, care a organizat spectacolul la o bază aeriană din Beja, la 180 km sud de Lisabona, a precizat că accidentul a implicat avioane din patrula acrobatică YAK STARS. Patrula include piloţi portughezi şi spanioli şi a fost descrisă de PAF ca fiind „

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 2 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 7 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 6 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

HotNews acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu pr

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°