Cele mai dezvoltate 20 de economii ale lumii au ajuns, joi, la Paris, la un acord “istoric” asupra planului de acţiuni în lupta împotriva volatilităţii preţurilor la produsele agricole, a declarat, citat de AFP, ministrul francez al agriculturii, Bruno Le Maire, a cărui ţară prezidează G20.
“Este o zi mare. Am ajuns la un acord istoric”, şi-a exprimat satisfacţia demnitarul francez, la finalul reuniunii G20 pe probleme de agricultură, primul de acest gen. “Este un tur de forţă pentru comunitatea internaţională”, a adăugat Le Maire, după care a precizat că acordul conţine “măsuri concrete”, nu doar “declaraţii de principiu”.
La rândul său, omologul său american, Tom Vilsack, a salutat “consensul” la care au ajuns miniştrii Grupului Celor 20. “Consensul obţinut astăzi de către miniştrii agriculturii reflectă o unitate istorică pentru rezolvarea provocărilor presante ale foametei şi volatilităţii preţului la produsele alimentare”, a subliniat reprezentantul Washingtonului într-o declaraţie remisă presei.
Plan de măsuri cu cinci piloni
Franţa a propus un plan de acţiune bazat pe cinci “piloni”: reinvestiţiile în agricultură pentru “a se produce mai mult şi mai bine”, creşterea transparenţei pieţelor, ameliorarea coordonării la nivel internaţional pentru a preveni şi gestiona crizele şi regularizarea pieţei derivatelor din materii prime agricole.
Miniştrii au decis astfel majorarea producţiei agricole mondiale, căutând, de exemplu, ameliorarea productivităţii în ce priveşte grâul, se arată în textul acestui acord, prudent, totuşi, în legătură cu subiectele cele mai controversate.
Referitor la transparenţa stocurilor, faţă de care India şi China îşi exprimă nemulţumirea, considerând că este vorba despre informaţii strategice, G20 se va limita la punerea în aplicare a unui sistem de informaţii asupra pieţelor, intitulat AMIS, în cadrul