Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogdan Diaconu, vicepreşedinte PC Băsescu are despre Regele Mihai viziunea lui Ceauşescu

Publicat in Ziua Constanta, joi 23 iunie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu s-a inspirat din viziunea comunistă atunci când a declanşat un atac impardonabil împotriva Majestăţii Sale Regele Mihai. Băsescu seamănă tot mai mult cu Ceauşescu, şi acest lucru se vede după felul în care taie şi spânzură pe cine vrea, împarte ţara cum îl taie capul şi, mai nou, rescrie istoria României după bunul plac. Poate că Băsescu este supărat că Regele Mihai a intrat în istoria României cu fruntea sus, în timp ce el nu reuşeşte să-şi atragă decât critici. Poate că Băsescu este invidios pe decenţa şi pe renumele Casei Regale pe care el nu le va avea niciodată. Atacul furibund şi lipsit de orice bun simţ al preşedintelui denotă nu numai lipsă de cultură şi de viziune istorică, ci reprezintă şi încălcarea tuturor cutumelor pe care trebuie să le respecte un om de stat. Scuzele lui Traian Băsescu acum ar fi tardive. Nimic nu poate scuza un atac de acest fel, sălbatic şi nejustificat, mai ales că Majestatea Sa nu face parte din actorii politici cu care se războieşte preşedintele de dimineaţa până seara pentru că nu e capabil să facă altceva. 23.06.2011 Biroul de presă Preşedintele Traian Băsescu s-a inspirat din viziunea comunistă atunci când a declanşat un atac impardonabil împotriva Majestăţii Sale Regele Mihai. Băsescu seamănă tot mai mult cu Ceauşescu, şi acest lucru se vede după felul în care taie şi spânzură pe cine vrea, împarte ţara cum îl taie capul şi, mai nou, rescrie istoria României după bunul plac. Poate că Băsescu este supărat că Regele Mihai a intrat în istoria României cu fruntea sus, în timp ce el nu reuşeşte să-şi atragă decât critici. Poate că Băsescu este invidios pe decenţa şi pe renumele Casei Regale pe care el nu le va avea niciodată. Atacul furibund şi lipsit de orice bun simţ al preşedintelui denotă nu numai lipsă de cultură şi de viziune istorică, ci reprezintă şi încălcarea tuturor cutumelor pe care trebuie să

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 9 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 6 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 6 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 13 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri: El trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. După mine, Georgescu nu câştigă alegerile

News.ro acum 8 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri, el arătând că acesta trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. Băsescu a mai spus că, după el, Georgescu nu câştigă alegerile prezidenţiale. ”Eu nu ştiu dacă există prob

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°