Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Alegeri anticipate sau grecizarea României

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 iunie 2011 ·

Ieri seară fiul meu mai mare avea o problemă: mai pleacă sau nu în Grecia împreună cu cei doi copii ai săi, teamă cea mare fiind eventuala grevă în sistemul de alimentare cu energie electrică a acelei ţări.

O ţară fără energie electrică în sec. XXI este o ţară care nu mai funcţionează deloc. Nici măcar benzinăriile nu mai pot furniza petrol atâta vreme cât pompele sunt acţionate electric.

Noi însă am aflat, în puţinele elemente ale dialogului între domnii Băsescu şi Antonescu pe care televiziunile le-au difuzat, că România nu are un guvern incompetent atâta vreme cât a reuşit să evite criza.

Am senzaţia că ne aflăm în epicentrul unei drame absurde. Preşedintele ne vorbeşte despre evitarea unei crize în acelaşi moment în care cei mai mulţi dintre analiştii economici din întreaga lume ne previn în legătură cu riscul unui nou puseu global al crizei. Ni s-a explicat îndelung cum e cu criza şi recesiunea şi cum România ar fi ieşit din recesiune exact în momentul în care, din nefericire, tara pare a se întoarce la "creşterea economică negativă".

Între timp suportăm subiecte fără nici un interes autentic pentru opinia publică românească, dar care pot distorsiona în mod fundamental perspectiva cetăţeanului asupra ţării în care trăieşte: urgenta modificare a Constituţiei sau reorganizarea administrativă a României.

Scopurile pot fi numeroase, de la eventuala reechilibrare electorală a PDL-ului până la "inventarea" unor tensiuni care să dea o oarecare credibilitate partidului de guvernământ în zona să electorală tradiţională, Transilvania.

Tuturor acestora li se adaugă reacţii hilare ale unor actori politici, cum ar fi preşedintele UDMR-ului, care ar rămâne la guvernare, dar ar protesta în acelaşi timp, în stradă, împotriva guvernului din care face parte. Este clar, "democraţia originală" a lui Ion Iliescu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum 22 minute
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum o ora
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 9 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 3 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum 2 ore
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°