Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olli Rehn: Grecia trebuie sa adopte planul de austeritate si programul de privatizare pana la sfarsitul lunii iunie

Publicat in HotNews, joi 23 iunie 2011 ·

Grecia trebuie sa adopte noul plan de austeritate cerut de UE si programul de privatizare pana la sfarsitul acestei luni daca vrea sa fie ajutata de statele europene, a declarat joi Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice si monetare, citat de AFP.

"Grecia va fi cu siguranta un punct pe ordinea de zi a discutiilor" din cadrul Consiliului European (CE), a aratat el.

"Ma astept ca CE sa reitereze mesajul Eurogrup si al Comisiei Europene, care au subliniat importanta adoptarii strategiei bugetare pe termen mediu si a programului de privatizare pana la sfarsitul lunii iunie", a adaugat Olli Rehn.

Potrivit oficialului european, "prioritatea este ca Grecia sa se ajute pe sine, pentru ca alte state europene sa o poata ajuta".

Olli Rehn a cerut de asemenea un "consens transpartinic in Grecia", in conditiile in care opozitia de dreapta refuza sa sustina planul de austeritate al guvernului socialist.

Totodata, comisarul european pentru afaceri economice si monetare a confirmat ca liderii europeni lucreaza la o solutie pentru a implica creditorii privati ai Greciei pe baza de voluntariat in rezolvarea crizei datoriei statului elen. Grecia trebuie sa adopte noul plan de austeritate cerut de UE si programul de privatizare pana la sfarsitul acestei luni daca vrea sa fie ajutata de statele europene, a declarat joi Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice si monetare, citat de AFP.

"Grecia va fi cu siguranta un punct pe ordinea de zi a discutiilor" din cadrul Consiliului European (CE), a aratat el.

"Ma astept ca CE sa reitereze mesajul Eurogrup si al Comisiei Europene, care au subliniat importanta adoptarii strategiei bugetare pe termen mediu si a programului de privatizare pana la sfarsitul lunii iunie", a adaugat Olli Rehn.

Potrivit oficialului european, "prioritate

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 44 minute
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

George Simion a votat la alegerile prezidenţiale. Ce a trasmis candidatul la ieşirea de la urne

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale pentru românii din diaspora au început vineri şi se desfăşoară pe parcursul a trei zile. George Simion a votat vineri la Consulatul României din Roma şi a încurajat românii să meargă la vot.

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum o ora
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

[P] Cine intră în turul 2 pentru Președinția României: Mai multe personalități anunță că o votează pe Elena Lasconi

HotNews acum 58 minute
În ultimele zile dinaintea alegerilor de duminică, 24 noiembrie, Elena Lasconi, candidata USR la Președinția România, strânge din ce în ce mai mulți susținători. Primul care a tonul susținătorilor pentru Elena Lasconi a fost Ludovic Orban, președint

Ultimele sondaje indică o luptă strânsă între Nicolae Ciucă și George Simion pentru intrarea în turul 2. Ciolacu se menține pe prima poziție, Lasconi și Geoană – pe locurile 4-5

Capital acum 22 minute
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai recente sondaje arată o competiție strânsă între Nicolae Ciucă și George Simion pentru calificarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Marcel Ciolacu își păstrează poziția de lider în intențiile de vo

Artistul care a vândut o banană lipită de perete pentru 6,2 milioane de dolari spune că opera sa este o „provocare”

HotNews acum 3 ore
Artistul italian care a creat celebra „banană lipită cu bandă adezivă de perete”, vândută săptămâna aceasta pentru 6,2 milioane de dolari, a declarat într-un interviu publicat vineri că lucrarea este o „provocare” și o invitație de a aprecia adevăra

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum o ora
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 4 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°