Din nefericire, nu cred ca Traian Basescu are vreo sansa sa impuna modificarile constitutionale pe care Curtea Constitutionala, in complicitate cu CSM, de-abia le-a dinamitat.
Dar e foarte bine ca nu renunta la ele, caci, daca nu vom avea sansa de a vedea aceasta reforma devenita fapt implinit, macar batalia din jurul ei are valoarea unui test de onestitate si buna credinta nu numai pentru clasa politica, ci si pentru alte institutii fundamentale ale statului, precum CSM.
Sigur ca intr-o tara normala, intr-un autentic stat de drept, decizia Curtii Constitutionale intr-o chestiune esentiala, precum modificarea Constitutiei, ar trebui sa fie respectata intocmai. Opozitia are, asadar, teoretic, dreptate cand se agata de acest argument, in pofida faptului ca aceiasi politicieni au trecut fara nicio retinere peste avizul negativ al CCR, care aprecia ca nu exista motive pentru suspendarea presedintelui, in 2007.
Dar noi nu suntem un autentic stat de drept, caci la nivelul instantelor legea este siluita sistematic, in functie de interesele politice si/sau corupte ale multor judecatori, mai ales la instantele superioare. Cel mai trist este insa ca, iata, aceasta blestemata constanta nu poate fi eliminata nici chiar in instantele sau organismele cu componenta improspatata.
Caci si CCR, si CSM au primit recent infuzii de persoane considerate profesioniste si reformiste. Si, totusi, atunci cand ajungem la chestiuni esentiale, cele doua institutii se dovedesc la fel de retrograde si strambe cum au fost intotdeauna, chiar daca pentru asta trebuie sa incalce nu numai normele de bun simt, ci si legislatia europeana.
Caci, spre exemplu, inlaturarea prezumtiei privind averile licite a fost expres ceruta de UE, prin Decizia-cadru nr. 212/2006, a Consiliului Uniunii Europene. Este vorba despre asa numita confiscare extinsa a a
