Ministerul Muncii mai dă o palmă groasă locuitorilor unuia dintre județele fruntașe în ceea ce privește rata șomajului. În timp ce mii de vasluieni își caută disperați un loc de muncă, iar asistenții personali ai persoanelor cu handicap se plâng că nu și-au mai primit salariile de câteva luni, sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui ia o față nouă.
În timp ce mai multe primării din județ au anunțat conducerea Consiliului Județean (CJ) Vaslui că vor concedia aproximativ 700 de însoțitori ai persoanelor cu handicap, Ministerul Muncii alocă bani pentru termopane.
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Vaslui a primit peste 50.000 de lei de la minister, pentru a schimba geamurile vechi din termopan cu altele noi. Directorul agenției, Adrian Cârlan, susține că a fost nevoit să schimbe toate geamurile deoarece tâmplăria era veche, iar în unele birouri a apărut igrasie, în condițiile în care birourile sunt situate la parterul și etajul 1 al unui bloc de locuințe.
„Acum dacă vreţi să dăm o conotaţie puţin tendenţioasă, probabil că nu este absolut necesară acestă investiţie , dar eu vă spun că era o necesitate pentru instituţie mai ales că termopanele erau de undeva de la nivelul anului 2002 , iar condiţiile în care lucrau oamenii la nivelul agenţiei locale, la parter cu igrasie şi infiltraţii, cred că era necesar", ne-a precizat directorul.
„Vom schimba și fațada"
Ca și cum nu era de ajuns, Adrian Cârlan a declarat că lucrările de modernizare ale instituției pe care o conduce nu se vor opri aici. El a spus că în maxim două săptămâni va deschide o licitație pentru refacerea exteriorului clădirii.
„S-a făcut o licitație, potrivit unui plan de investiții de anul trecut, care este aprobat de președintele ANOFM. Nu e nimic ilegal și, dacă vreți să știți, voi reface și exteriorul clădirii. Nu vedeți cum cad