„Cămin Cultural" nu e un spaţiu fizic. Este, după cum ne spun iniţiatorii, „un cadru de gândire şi acţiune, un cadru performativ şi discursiv pentru practica artistică şi politică; o platformă pentru realizarea de radiografii subiective din sfera dansului contemporan; un cadru pentru discursurile şi acţiunile contemporane care lipsesc dintr-o cultură dominată încă de instituţiile publice şi de politicile artistice tradiţionale şi conservatoare".

Centrul Naţional al Dansului nu mai există fizic. A apărut, în schimb, o instituţie la fel de inexistentă fizic: Căminul Cultural. De fapt nu este nici o legătură între cele două instituţii/proiecte, dar este aproape imposibil să nu faci asocieri. Prima a fost făcută pierdută în planurile de renovare a clădirii Teatrului Naţional din Bucureşti. Deşi iniţial se găsise o soluţie - construirea unei mici săli de spectacol, care urma să devină noul sediu al Centrului Naţional al Dansului, în spatele clădirii TNB - după câţiva ani, acum când au început, în sfârşit, lucrările la clădirea teatrului, despre sediul CNDB nu se mai vorbeşte la nivel oficial. În schimb, Teatrul Naţional va avea cinci săli de spectacol şi un spaţiu în aer liber.

Cum spuneam, în toată tevatura lucrărilor de reconstrucţie sediul CNDB-ului a fost uitat. Cam aşa se întâmplă de fiecare dată cu cei care sunt incomozi într-un fel sau altul, cu cei care nu vor să se supună regulilor, cu cei care au îndrăzneala de a face un alt tip de artă decât cel atestat oficial (de către cine, e încă un mister) ca artă. Ciudat este că niciodată în elaborarea planurilor pentru TNB, nu a fost omisă o instituţie privată. Lăptăria lui Enache şi/sau terasa, o instituţie unde, e drept, au cântat trupe şi interpreţi importanţi, dar până la urmă un bar ca multe altele, şi-a avut tot timpul locul său în planurile de reabilitare.

Acum, când singura instituţie