Politologul Cristian Pârvulescu îl critică pe Traian Băsescu pentru intenţia sa declarată de a menţine în proiectul de modificare a Constituţiei propunerile privind eliminarea caracterului licit al oricarei averi, precum şi pe cea privind eliminarea imunităţii extinse la parlamentari şi ministri, deşi Curtea Constituţională le-a declarat neconstituţionale, anunţă RFI.
După ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va trimite la Parlament proiectul de revizuire a Constituţiei în forma sa actuală, deşi Curtea Constituţională (CC) a declarat neconstituţionale unele dintre cele mai importante articole, politologul Cristian Pârvulescu spune, la RFI, că anunţul şefului statului este inexplicabil şi că, în opinia sa, Traian Băsescu îşi depăşeşte atribuţiile.
"Odată ce este declarat ceva neconstituţional, nu mai poate fi în niciun fel adoptat, cu atât mai puţin în Constituţie. CC a decis să respingă câteva aspecte din proiectul de modificare a Constituţiei, iar decizia preşedintelui de a le menţine este pur politică. Din punctul meu de vedere, în acest moment, preşedintele intră în contradicţie cu prerogativele pe care le are", afirmă Cristian Pârvulescu.
Politologul Cristian Pârvulescu îl critică pe Traian Băsescu pentru intenţia sa declarată de a menţine în proiectul de modificare a Constituţiei propunerile privind eliminarea caracterului licit al oricarei averi, precum şi pe cea privind eliminarea imunităţii extinse la parlamentari şi ministri, deşi Curtea Constituţională le-a declarat neconstituţionale, anunţă RFI.
După ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va trimite la Parlament proiectul de revizuire a Constituţiei în forma sa actuală, deşi Curtea Constituţională (CC) a declarat neconstituţionale unele dintre cele mai importante articole, politologul Cristian Pârvulescu spune, la RFI, că anunţul şefului statului este inexplicabil şi că