Primele două blocuri din acest proiect au fost finalizate, fiind vândute doar jumătate din apartamente
Dezvoltatorul imobiliar Adama a anunţat, ieri, finalizarea primei faze a proiectului Evocasa Viva din Braşov în urma unei investiţii de 14 milioane de euro. Deocamdată au fost finalizate două blocuri de zece etaje din cele opt anunţate pentru acest proiect, din cele 148 de apartamente fiind vândute jumătate. Potrivit lui Asher Lex, directorul de vânzări al companiei, deja 11 familii s-au mutat în complexul Evocasa Viva, acesta fiind însă convins „că în scurt timp complexul va fi ocupat integral”.
Lex nu a putut să anunţe când va începe cea de-a doua fază a dezvoltării complexului imobiliar, dar a afirmat că investiţiile totale estimate se ridică la aproximativ 45 de milioane de euro.
Evocasa Viva este amplasat lângă lacul Noua, iar prima etapă cuprinde două clădiri de zece etaje care dispun de apartamente cu 1,2 şi 3 camere. Primele două blocuri din acest proiect au fost finalizate, fiind vândute doar jumătate din apartamente
Dezvoltatorul imobiliar Adama a anunţat, ieri, finalizarea primei faze a proiectului Evocasa Viva din Braşov în urma unei investiţii de 14 milioane de euro. Deocamdată au fost finalizate două blocuri de zece etaje din cele opt anunţate pentru acest proiect, din cele 148 de apartamente fiind vândute jumătate. Potrivit lui Asher Lex, directorul de vânzări al companiei, deja 11 familii s-au mutat în complexul Evocasa Viva, acesta fiind însă convins „că în scurt timp complexul va fi ocupat integral”.
Lex nu a putut să anunţe când va începe cea de-a doua fază a dezvoltării complexului imobiliar, dar a afirmat că investiţiile totale estimate se ridică la aproximativ 45 de milioane de euro.
Evocasa Viva este amplasat lângă lacul Noua, iar prima etapă cuprinde două clădiri de zece etaje care dispun de