Opt publicaţii gorjene se numără printre cele premiate la Concursul naţional de reviste şcolare şi jurnalistică. Patru elevi din Mătăsari vor pleca în tabăra naţională de jurnalism organizată în perioada 25 iunie - 1 iulie, în judeţul Iaşi.
La Concursul naţional de reviste şcolare şi jurnalistică sunt premiate anual 80 de reviste, la cele două secţiuni de concurs, gimnaziu şi liceu, cu titlul de „laureate naţional“. Ediţia 2011 a concursului a adus Gorjului opt reviste laureate şi posibilitatea participării elevilor redactori la tabăra naţională de creaţie de la Muncel, din judeţul Iaşi. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 23 mai - 13 iunie, fiind organizată de Direcţia Generală a Învăţământului Preuniversitar şi de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Revistele redactate de elevii de liceu din Gorj şi premiate la concurs sunt „Ecou“, de la Colegiul Comercial Virgil Madgearu din Târgu-Jiu, „Cuget Liber“, de la Colegiul Tehnic General Gheorghe Magheru, „Murmurul Jilţului“, de la Colegiului Tehnic din Mătăsari, şi „Studium“, de la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu.
Excursie pe banii statului
La categoria gimnaziu, revistele premiate sunt „Izvorul Sâmboteanu“, de la Şcoala Generală Sfântul Nicolae, „Jurnalul 11“, de la Şcoala Generală Pompiliu Marcea, şi două publicaţii ale Şcolii Generale Constantin Săvoiu din Târgu-Jiu: revista reprezentativă, „Săvoiu“, şi cea literară, „Palia“. Juriul a fost format din reprezentanţi ai mass-media, în frunte cu preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Mihai Miron. „Patru elevi de la Colegiul Tehnic Mătăsari vor pleca în tabăra de la Muncel, unde vor participa la activităţi specifice care ţin de jurnalism, excursii, vizite. Este vorba despre Laura Cişmaru, Florica Cimpoeru, Ionuţ Armăşoiu, de clasa a XI-a şi Dan Terci, elev în clasa a X-a. Ei vor redacta o revistă a taberei, car