Economia Statelor Unite va creste cu doar 2,7 - 2,9 la suta in acest an, potrivit estimarilor Federal Reserve.
Estimarea este mai mica fata de cea din luna aprilie, de 3,1 - 3,3 la suta, relateaza BBC News.
De asemenea, banca centrala americana a avertizat ca rata somajului va ramane foarte ridicata pe parcursul intregului an. Astfel, pana la sfarsitul anului, va ajunge la 8,6 - 8,9%, comparativ cu 9,1% in luna mai.
Presedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, a declarat ca preturile mai mari au afectat consumul, insa acestea au inceput sa scada. "In special, puterea de cumparare a consumatorilor a fost afectata de preturile mai mari pentru alimente si energie. Totusi, intrevedem o moderare a pretului combustibililor", a spus Bernanke.
Potrivit bancii centrale americane, rata inflatiei va avea o medie de 2,3 - 2,5 la suta in acest an.
Pe de alta parte, el a avertizat ca exista inca slabiciuni in sistemul financiar, precum si pe piata imobiliara, care pun frane economiei, probleme care ar putea fi "mai puternice si mai persistente decat credeam".
Bernanke a adaugat ca sectorul de productie, in special cel auto, a fost afectat de problemele de furnizare a componentelor, dupa cutremurul din Japonia, probleme care ar trebui sa dispara in urmatoarele luni.
In ciuda scaderii estimarii de crestere economica, Federal Reserve a anuntat ca va incheia planul de achizitie de obligatiuni, in valoare de 600 de miliarde de dolari, pe 30 iunie, asa cum era programat, si nu s-au mentionat alte masuri menite a sprijini economia.
Economia Statelor Unite va creste cu doar 2,7 - 2,9 la suta in acest an, potrivit estimarilor Federal Reserve.
Estimarea este mai mica fata de cea din luna aprilie, de 3,1 - 3,3 la suta, relateaza BBC News.
De asemenea, banca centrala am