Luptătorii moldoveni de stil liber au ratat obţinerea medaliilor în a doua zi de competiții, la Campionatul European de juniori (Under-20).
Vladimir Codreanu (categoria de greutate de până la 55 de kilogrameg) a fost învins de turcul, scor 1-2, 3-5. Igor Moroi (66 kg) a cedat în fața lui Anton Afanasiev din Belarus, 1-0, 6-0.
În categoria de până la 96 de kilograme, Ion Bondarenco a suferit înfrângere (1-2, 0-4) în meciul inaugural disputat cu Timofei Xenidis (Grecia).
Igor Olaru (120 kg) l-a întrecut (5-1, 6-0) în primul meci pe grecul Viktor Svetlişkin, iar în runda următoare a fost învins de Geno Petriaşvili (Georgia), scor 1-8, 2-4.
Astfel, singura medalie cucerită de sportivii tricolori a fost obţinută de Ion Costin la categoria de până la 50 kilograme, care a devenit vicecampion mondial.
Astăzi la campionatul care are loc la Zrenjanin (Serbia) în concurs se vor încadra luptătoarele. Lotul feminin al Republicii Moldova este condus de Petru Marta, care este dublu campion european, premiant la Campionatul Mondial, campion al Uniunii Sovietice şi al Spartachiadei popoarelor din Uniunea Sovietică.