Aproximativ 47.000 de găini de la o fermă din Creil (nordul Olandei) urmau să fie sacrificate vineri, după ce virusul H7 al gripei aviare, slab patogen, a fost detectat în fermă, a anunţat Ministerul olandez al Agriculturii, relatează AFP, citat de Mediafax.
"Gripa aviară a fost descoperită într-o fermă de 47.000 de găini", a declarat Murco Mijnlieff, un purtător de cuvânt al ministerului. "Ferma este pe cale să fie curăţată, iar păsările să fie sacrificate", a continuat el.
Virusul a fost descoperit săptămâna aceasta, după ce crescătorul a observat că numeroase găini erau bolnave şi făceau mai puţine ouă, a precizat el.
Astfel, au fost realizate teste, care au arătat că este vorba despre virusul H7 al gripei aviare.
O interdicţie de transportare a găinilor, ouălor şi gunoiului a fost decretată, pe o rază de trei kilometri în jurul fermei contaminate, urmând să se efectueze analize în cinci ferme de găini, situate în apropiere de aceasta.
Virusul H7 este slab patogen, potrivit lui Mjinlieff, dar poate înregistra mutaţii, putând deveni foarte patogen, contagios şi mortal pentru găini. La oameni, produce doar răceală.
În 2003, Olanda a fost puternic afectată de o epizootie (H7N7) care a făcut ravagii în rândul fermelor. Serviciile sanitare au procedat la abatajul a peste 25 de milioane de găini, reprezentând un sfert din efectivul avicol al acelei perioade.
Aproximativ 47.000 de găini de la o fermă din Creil (nordul Olandei) urmau să fie sacrificate vineri, după ce virusul H7 al gripei aviare, slab patogen, a fost detectat în fermă, a anunţat Ministerul olandez al Agriculturii, relatează AFP, citat de Mediafax.
"Gripa aviară a fost descoperită într-o fermă de 47.000 de găini", a declarat Murco Mijnlieff, un purtător de cuvânt al ministerului. "Ferma este pe cale să fie curăţată, iar păsările să fie sacrificate", a continuat