Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: Cazematele nemţeşti de la Moreni, loc de joacă pentru copii

Publicat in Adevarul, vineri 24 iunie 2011 · ·

Acestea au atras şi atenţia căutătorilor de fier, care, neţinând cont de tăria betonului, nici atât de istorie, s-au pus cu baroasele pe ele. Hitleriştii au cantonat pe Dealul Sângeriş în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi au ridicat aici buncăre pe două nivele, cu diferite compartimente de tragere, depozite de armament, dormitoare şi bucătărie.

Pe dealurile care înconjoară Moreniul vibrează încă istoria, numai că vestigiile vremurilor de război au ajuns loc de joacă pentru copii, punct de întâlnire pentru îndrăgostiţi, atelier de „creaţie” pentru desenatorii în graffitti.

Buncărele construite de armata germană străjuiesc şi acum de pe înălţimi municipiul. În preajma acestora, se încing grătare, se joacă rummy, table, şah, se dansează etc. Cei care şi-au petrecut timpul liber pe Dealul Sângeriş, la cazematele nemţilor, am postat chiar şi filmuleţe pe internet, să vadă toată lumea ce are Moreniul!

În cel de-al Doilea Război Mondial, germanii au cantonat la Moreni, atraşi de bogăţiile subsolului. La acea vreme, de aici se pompa către rafinăriile de la Ploieşti aproape jumătate din cantitatea de ţiţei produsă la nivel naţional.

Cazematele aveau dormitoare şi bucătărie

Hitleriştii aveau misiunea de a apăra aceste capacităţi de producţie care alimentau maşina de război nemţească. Buncărele din beton, groase de câţiva metri, au fost construite de specialişti aduşi chiar din Germania. Spun cunoscătorii că asemenea cazemate se mai întâlnesc acum în Franţa şi Olanda.

Au fost ridicate pe două nivele şi dispuneau de compartimente de tragere, pentru depozitarea armamentului, dormitoare, bucătărie. Existau şi tunele care comunicau între punctele unde erau montate gurile de foc. Cazematele nemţeşti ar putea fi incluse într-un circuit turistic însă nu a pus nimeni în practică această ideie. Terenul p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc: Ne-am luat rămas bun de la un pastor şi un lider, care cu căldură, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijă de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi

News.ro acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu a arătat, sâmbătă, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc, că acesta a fost !un pastor şi un lider, care cu căldurǎ, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijǎ de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentr

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – UTA Arad 3-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia UTA Arad, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Sibienii au avuyt prima ocazie a meciului, prin Robert Popescu, în minutul 17, oaspeţii au răspuns prin şutul de la

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum o ora
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Bolojan, după decizia judecătorului de la Ploieşti privind anularea unei decizii a CCR: Trebuie să pună pe gânduri la modul serios sistemul de justiţie / Nu facem decât să afectăm speranţa în societatea românească, în statul român, într-o lume mai bună

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan crede că decizii ca cea a judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, care a anulat o hotărâre a Curţii Constituţionale, trebuie atent analizate de sistemul de justiţie pentru că ”nu fac decât să compromită justi

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Bolojan, întrebat dacă riscă România să anuleze şi alegerile din mai: Cu siguranţă nu / Între anarhie şi o ordine imperfectă este de preferat întotdeauana ordinea imperfectă / Ce spune despre ”Turul 2 înapoi”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan este convins că România nu va ajunge în situaţia de a anula pentru a doua oară un scrutin prezidenţial, apreciind că, până în momentul de faţă, nu există niciun motiv pentru o astfel de eventuală decizie. Bolojan

Donald Trump, Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron și Keir Starmer au avut „o întâlnire pozitivă” la Roma, anunță Palatul Elysée

Gandul acum 3 ore
Președintele Emmanuel Macron, liderul Volodimir Zelenski, Donald Trump și Keir Starmer, premierul Regatului Unit, au avut „o întâlnire pozitivă”, desfășurată la Vatican, în contextul funeraliilor Papei Francisc, care au avut loc sâmbătă, 26 aprilie,

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/16°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/21°
dum.

7°/15°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°