Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional O parte din autostrăzile aflate pe Coridorul IV au primit contractele de supervizare a lucrărilor de construcţie. Astfel, CNADNR a atribuit contractele pentru Nădlac-Arad, Timişoara-Lugoj, Lugoj-Deva şi Orăştie-Sibiu. Valoarea totală se ridică la suma de 93,7 de milioane de lei, fără TVA. Pentru două dintre sectoare există însă contestaţii. Este vorba de supervizarea pe autostrada Timişoara-Lugoj, în lungime de 35,12 km (loturile 1 şi 2).
În urma licitaţiei, compania franceză Louis Berger a fost desemnată câştigătoare, cu o ofertă de 23,05 milioane lei. Rezultatul licitaţiei a fost însă contestat de Omicron-Amepro-Septembrie Consulting. O a doua contestaţie a venit pentru consultanţa autostrăzii Orăştie-Sibiu, cu o lungime de 82 km. Proiectul a fost câştigat de asocierea Consitrans-VIA Design-Omicron-Amepro pentru 31,59 milioane lei. Contestaţia a fost depusă de consorţiul Egis România-Ingedia România-Transproiect 2001. Fără probleme sunt în acest moment autostrăzile Nădlac - Arad şi Lugoj – Deva. Supervizarea pentru Nădlac-Arad (38,9 km) a fost câştigată de consorţiul VIA Design-Omicron-Amepro-Consitrans, cu o ofertă de 20,7 milioane lei. Consultanţa pentru primul lot al Autostrăzii Lugoj-Deva (27,4 km) a fost câştigată de asocierea Search Corporation-Consulgal Consultores de Engenharia e Gestao (româno-portugheză), cu o ofertă de 18,35 milioane lei.
Anca Boagiu (foto), ministrul Transporturilor, a semnat în luna mai 5 contracte în valoare de 700 de milioane de euro pentru coridorul IV. Firmele câştigătoare s-au angajat ca până în 2013 să finalizeze 98 de kilometri de autostradă. „Sunt contracte de proiectare şi execuţie, deci conţin şi partea de proiectare care nu este inclusă în standardele de cost, şi avem de asemenea şi lucrări de artă care au şi ele un standard de cost separat. No