Scot din raft volumul cu scrierile lui Ionescu în limba română. Pagini de jurnal, prima versiune a Cîntăreţei chele intitulată Engleză fără profesor; Viaţa grotescă şi tragică a lui Victor Hugo. (Sînt de acord cu rîsul pe care i-l produc fanfaronadele, hiperbolele hugoliene, dar Ionescu uită să spună precum Gide „Hèlas, Hugo!“, acordîndu-i acestuia diploma de poet.) În paginile de jurnal am regăsit cîteva dintre laitmotivele, mai mult, obsesiile lui Ionescu, prezente în toate jurnalele sale de mai tîrziu; în primul rînd, frica de moarte, de aneantizare: „Că totul sfîrşeşte prin moarte, este marea mea tulburare. Că moartea e aşa de aproape, mîine, azi, iată ce mă distruge, mă umileşte. Nu pot uita [...] că nimic nu are importanţă“. În ajun de „Mather’s Day“, nepoţii mi-au oferit o seară cinematografică: un film german Die Falscher (în engleză, The Counterfeiters). Nu mă aşteptam la un nou film de lagăr concentraţionar. Dar filmul era bine făcut şi surprindea un aspect rar exploatat cinematografic: falsificarea lirei şi a dolarului – spre fortificarea economică a Germaniei naziste – în lagărele de exterminare. După cinematograf, m-am înapoiat acasă, refuzînd propunerea băieţilor de a lua masa împreună într-un restaurant. Am cinat frugal şi m-am culcat, fiindcă voiam să citesc. Am parcurs un capitol dintr-un roman al lui Primo Levi, pe care-l recitesc, am stins lumina şi am adormit. La ora 2, m-am trezit. Îl visasem pe Croh. Nu mă mai gîndisem la el de multă vreme. Acum îl vedeam aşa cum era cînd mă vizita în apartamentul de pe Calea Griviţei sau cînd mergeam împreună pe Calea Victoriei, la ieşirea din vreo şedinţă a Uniunii Scriitorilor. Deodată mi-am dat seama că personajul central al filmului îi semăna izbitor lui Croh: aceeaşi faţă ascuţită şi osoasă, acelaşi nas lung, aceleaşi buze subţiri. Dar, în timp ce urmăream filmul şi, acasă, înainte de a adormi, nu m