Traian Basescu a avut o soarta politica norocoasa, care nu l-a pus in fata unor decizii de viata si de moarte, in fata iminentei unor sacrificii sau tradari de care sa depinda, pana la urma, istoria Romaniei.
A avut insa ocazia sa ramana fidel sau sa tradeze principii si idei care, intr-un moment sau altul, i-au folosit drept trepte pentru ascensiunea politica. Si n-au fost putine.
Traian Basescu il acuza pe regele Mihai ca prin actul de abdicare ar fi comis o tradare nationala. Si lanseaza acuzatia sub titlul de parere personala. Ar fi fost opinie personala dupa incheierea mandatului sau daca ar fi fost exprimata intr-o discutie privata cu prietenii si familia la o bere, dar un presedinte de stat, in exercitiul functiei, intr-o declaratie publica, nu exprima opinii personale precum un jurnalist.
Vorbele sale au o cu totul si cu totul alta greutate. Ca dovada, au devenit rapid subiect de stiri internationale.
Asa cum vorbele presedintelui aveau o mare greutate in decembrie 2006, la lansarea raportului Tismaneanu de condamnare a comunismului, cand includea printre principalele actiuni criminale ale fostului regim politic "distrugerea partidelor politice si a continuitatii constitutionale a statului roman, prin abdicarea fortata a regelui Mihai". Ce l-a facut pe presedinte ca in cativa ani sa-si schimbe in asa masura punctul de vedere?
Probabil acelasi lucru care l-a facut pe cel care a condamnat public comunismul, intr-un act moral fara precedent, ca dupa acelasi numar de ani sa vorbeasca elogios despre Nicolae Ceausescu: "Daca el (Nicoale Ceausescu n.r.) statea numai zece ani, era un mare presedinte in istoria romanilor". De parca ceausismul n-ar fi fost, chiar in primii ani mai suportabili, tot o forma a cancerului comunist, iar Ceausescu n-ar fi fost de la inceput un politruc semidoct si parvenit.
@N
