Generalul David Petraeus, nominalizat de Barack Obama la conducerea Agenţiei Centrale Informaţii (CIA), este singura persoană nominalizată de Osama ben Laden în materialele confiscate în raidul în care liderul terorist a fost eliminat.
Petraeus era “singura persoană nominalizată” în documentele pe care forţele SEAL le-au luat din complexul lui ben Laden din Abbottabad, la aproximativ 80 de kilometri de capitala pakistaneză, a declarat senatorul republican din North Carolina Richard Burr, în cadrul şedinţei Senatului privind confirmarea generalului ca director al CIA, potrivit Wall Street Journal.
Burr, membru al Comisiei de Informaţii, nu a spus dacă documentele lui ben Laden specificau dacă Al-Qaida a avut un plan prin care să încerce să îl omoare pe Petraeus. Dar, senatorul a sugerat că ar fi “înţelept” ca generalul să se ocupe de detaliile securităţii sale, la sediul CIA, în Langley. “Va exista securitate furnizată de Agenţie”, i-a răspuns Petraeus.
Membrii Comisiei de Informaţii au fost informaţi în legătură cu detaliile raidului de la 2 mai, în care a fost eliminat ben Laden. Burr a declarat că Petraeus, comandant, în prezent, al forţelor aliate din Afganistan, a fost singurul al cărui nume era menţionat în ascunzătoarea lui ben Laden, ceilalţi oficiali, inclusiv preşedintele Barack Obama, fiind menţionaţi prin titlu.
Audierea a acoperit o serie de subiecte legate de CIA, de la raidurile cu avioane fără pilot în Afganistan, la probleme referitoare la deţinuţi. Generalul Petraeus urmează să dezvolte planuri pentru interogarea deţinuţilor care deţin informaţii despre o ameninţare iminentă, dar şi cu privire la locul unde vor fi transferaţi deţinuţii, dacă închisoarea militară de la baza de la Guantanamo (Cuba) va fi închisă.
Generalul David Petraeus, nominalizat de Barack Obama la conducerea Agenţiei Centrale Informaţii (CIA), este si