Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FESTIVAL: „Crema” jazzului la Satu Mare

Publicat in Adevarul, vineri 24 iunie 2011 ·

Muzicieni de seamă din lumea jazzului european concertează în weekend la Satu Mare în cadrul celei de-a VII-a ediţii a festivalului Samfest Jazz.

Aflat în plină desfăşurare, festivalul îi prezintă sătmărenilor pe cei mai mari muzicieni de jazz din ţară şi din ţările vecine.

Dacă ieri au urcat pe scena festivalului Nadia Trohin & Friends, Marius Pop & The M Theory şi The New Soul Band din Ungaria, astăzi, de la ora 19.00, vor concerta, la Filarmonica „Dinu Lipatti“, Mario & The Teachers şi duo-ul format din Harry Tavitian şi Ion Baciu jr.

Ultima zi a festivalului, asemeni anilor trecuţi, este dedicată celor mai de seamă jazzmani din Europa. Anul acesta, organizatorii surprind melomanii cu prestaţia lui Leszek Mozdzer din Polonia şi Erik Truffaz Quartet din Franţa.

„Am ales ca în acest an Leszek Mozdzer şi Erik Truffaz să încheie festivalul deoarece sunt doi artişti foarte apreciaţi atât în ţările lor, cât şi în întreaga lume. Au concerte din Europa până în Asia, iar sâmbătă seară vor încânta în sfârşit şi publicul sătmărean”, spune Maria Magdalena Matei, referent la Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”.

Acelaşi buget, aceleaşi preţuri la bilete

Bugetul alocat festivalului, care face parte din marele eveniment „Zilele culturale sătmărene 2011”, este de 150.000 de lei, la fel ca anul trecut.

Tot ca anul trecut a rămas şi preţul biletelor şi abonamentelor. Astfel, preţul unui bilet pentru o seară este de 15 lei, iar al unui abonament de trei zile este de 35 de lei. Biletele se pot achiziţiona începând cu ora 18.00 de la faţa locului, în fiecare seară.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural G.M. Zamfirescu cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei municipiului Satu Mare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 4 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 2 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 8 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 11 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°