În ţara şi pentru ţara asta unii au făcut istorie. Alţii au ajuns să se cufurească pînă şi pe istoria adevărată a României, fiindcă nu-i mai ţine sfincterul politicii cotidiene.

Pe vremea cînd Regele Mihai susţinea speranţele de normalizare politică şi de întoarcere a României la democraţie, de la microfonul Europei libere, un oarecare Traian Băsescu se ocupa cu tranzacţionare de blugi, ţigări şi cafea de contrabandă, ca (sic!) căpitan de vapor. Şi făcea bani, fără să se jeneze de provenienţa lor. Cînd Regele Mihai a încercat să se întoarcă prima oară în România, acelaşi oarecare Traian Băsescu îi lustruia pantofii unui premier care se lăuda cu părinţii lui „democraţi sinceri” din 1936, care veniseră în ţară, după război, cu tancurile sovietice.

Cînd regele Mihai s-a putut întoarce în ţară, l-au întîmpinat peste un milion de oameni. Pe atunci despre acelaşi Traian Băsescu se vorbea ca despre un oarecare de la transporturi.

Nu vreau să dau timpul înapoi ca să-i explic aceluiaşi Traian Băsescu, ajuns pentru a doua oară preşedintele României, că nu ştie istoria acestei ţări nici cît Levantul lui Cărtărescu. Dar, oricît ar fi de incult şi de dus cu pluta acest preşedinte al României, asta nu e o scuză pentru porcăriile sinistre pe care le-a debitat ca şi cum, imaginaţi-vă, el ar fi fost preşedintele României pe vremea cînd România era regat. Pot să înţeleg că un om incult, care azi spune una, iar mîine cu totul altceva, a fost suficient de isteţ pentru a ajunge şi a doua oară nr 1 în România. Pot să înţeleg declaraţiile diversioniste ale aceluiaşi din ultima vreme: Să schimbăm Constituţia! Să schimbăm structura administrativă a României! Dar Traian Băsescu, la fel ca regimul comunist pe care l-a condamnat, vrea să schimbe şi istoria României.

Din punctul meu de vedere, Traian Băsescu s-a sinucis politic în seara de 22 iunie, cînd, asistat de Ion