Reuniunea Părţilor la Convenţia de la Espoo reconfirmă faptul că Ucraina încalcă în continuare Convenţia în privinţa proiectul canalului Bâstroe şi consideră că avertismentul adresat acestei ţări în anul 2008 referitor la acest proiect rămâne în vigoare, potrivit Mediafax.
Această reuniune s-a desfăşurat, la Geneva, în perioada 20-23 iunie 2011.
"În acest context, Guvernului ucrainean i s-a cerut să respecte concluziile Raportului elaborat în 2010 de mai mulţi experţi independenţi având ca obiect măsurile pe care trebuie să le ia Ucraina pentru respectarea Convenţiei, inclusiv în ceea ce priveşte proiectul Bâstroe", se mai menţionează în comunicat.
MAE subliniază că în urma Deciziei adoptate la cea de-a 5-a Reuniune a Părţilor, Ucraina are obligaţia de a raporta Comitetului de Implementare a Convenţiei, la sfârşitul fiecărui an, măsurile luate pentru a asigura conformitatea proiectului cu prevederile acestui instrument.
Convenţia de la Espoo reglementează evaluarea impactului asupra mediului în situaţia în care un anumit proiect are impact transfrontalier. Convenţia a fost adoptată la 25 februarie 1991 şi a intrat în vigoare la 10 septembrie 1997, iar România a devenit parte în martie 2001, iar Ucraina în iulie 1999.
MAE arată că România a sesizat Comitetul de Implementare a acestei Convenţii susţinând că Ucraina nu îşi respectă obligaţiile care îi revin în temeiul acestui tratat. Reuniunea Părţilor este organul de decizie al Convenţiei de la Espoo şi se întruneşte o dată la 3 ani. Reuniunea din 2008 a Convenţiei a avut loc la Bucureşti, iar cea din 2014 se va desfăşura în Ucraina.
Canalul Bâstroe este proiectat să facă legătura dintre Dunăre şi Marea Neagră, însă problema mare este că acest canal va afecta ecosistemul Deltei Dunării, zonă aflată în patrimoniul mondial UNESCO.
Reuniunea Părţilor la Convenţia de la Espoo reconfi