Există o tendinţă generală de glorificare a timpurilor trecute, a acelor vremuri pe care sînt plasate bazele prezentului. Faptul presupune însă o etapă de selecţie şi de scoatere din context a unor anumite lucruri, a căror strălucire este exacerbată în raţionamente de tipul illo tempore vs. in praesenti. Ideea pe care o urmărim în aceste rînduri este că, deşi nu (prea) avem de ce regreta perioada comunistă, acel interval conţine şi evenimente culturale notabile. Unul dintre acestea a fost revista ARTA (înfiinţată în 1954), care a continuat să apară pînă în 1993. După şapte ani de absenţă, în 2000 a fost încercată o relansare a acesteia, dar se pare că publicul larg nu absorbise în acel moment cantitatea suficientă de telenovele, jocuri&concursuri şi manele, fapt care a dus la eşuarea iniţiativei din sfera artei. În decembrie 2010 – ianuarie 2011, Uniunea Artiştilor Plastici din România a editat (în română şi engleză) numărul-pilot al unei dorite noi serii ARTA care, conform intenţiilor colectivului de redacţie (Petru Lucaci – director; Magda Cîrneci – redactor şef; Corina Duma – graphic design; Andreea Amzoiu – secretar de redacţie), îşi propune să ofere o imagine de ansamblu asupra scenei vizuale romåneşti, cu accent pe noile media, dar şi pe tehnicile tradiţionale, în corelaţie cu noile forme de experiment vizual din alte domenii precum filmul, sociologia, dansul, antropologia, arhitectura şi urbanismul. Proiectele inter- şi transdisciplinare sînt privilegiate, anunţă comunicatul de presă, prin ele înţelegîndu-se o tratare a vizualului ca domeniu de cercetare a noii sensibilităţi a epocii noastre, marcate de urbanism, mass-media, tehnoştiinţe şi globalism. Acest număr reia discuţiile despre artele plastice, nu din punctul în care îşi încetase activitatea revista, ci din 2010. Sumarul conţine rubrici precum: bienalele internaţionale organizate în Romånia, exp