Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădiniţa Cotu Văii, premiată la concursul „Şcoli pentru un viitor verde"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 24 iunie 2011 ·

Grădiniţa din localitatea Cotu Văii, comuna Albeşti, se numără printre câştigătorii celui mai mare concurs pe teme ecologice între şcoli din România.

Unitatea de învăţământ preşcolar din Cotu Văii este singura din judeţul Constanţa premiată în cadrul concursului „Şcoli pentru un viitor verde", ediţia a II-a, secţiunea Pipo, obţinând prima menţiune.

Organizatorii acestui concurs sunt Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Asociaţia „Şcoli pentru un viitor verde", alături de parteneri media şi reviste educaţionale. La competiţie s-au înscris un număr de 2720 de echipe verzi din toate judeţele ţării şi din toate sectoarele municipiului Bucureşti, peste 1.700 participând efectiv la concurs. Potrivit organizatorilor, datorită eforturilor tuturor părţilor implicate, ediţia a II-a a depăşit recordurile stabilite la ediţia I. Astfel, au participat 80.000 de elevi şi cadre didactice, au fost organizate peste 6.000 de activităţi pe teme ecologice, dintre care mai mult de 1.600 de realizare a unui colţ verde în fiecare unitate, 1.600 de activităţi de ecologizare, 1.500 de activităţi de colectare/predare deşeuri la centrele de reciclare şi 1.400 de activităţi creative. Au fost strânse şi predate la centrele de reciclare 900 de tone de maculatură, fiind salvaţi de la tăiere 15.000 de copaci maturi şi au fost plantaţi 60.000 de puieţi.

Singura premiantă din judeţ

Organizatorii au precizat că anunţarea oficială a rezultatelor definitive se va face pe 12 septembrie, la ora 12.00, pe site-ul oficial al concursului www.scolipentruunviitorverde.ro .

Potrivit directorului Şcolii Albeşti, Mihaela Vâlcu, premiile puse în joc sunt în valoare totală de 3.000 de euro. „Concursul s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni. Am avut de desfăşurat activităţi precum colectarea de deşeuri şi realizarea unui colţ verde. Grădiniţa Cotu Văii este si

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 2 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 10 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 22 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 26 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°