Asistentul şi manipulantul Constantin Nikolits semnează un anunţ în care pune de o licitaţie ptr. (vorba lui!) închirierea locuinţelor şi localurilor, „incl. o pivniţă mare de vinuri“ (vezi fişa 3711). În vremurile acelea de pe la mijloc de secolul XIX te întrebi dacă la fel or fi mirosit de bine pivniţele cu vin ca aceea de la Baraţca, din Podgoria Aradului, pe cînd intram noi acolo pe urmele tatălui colegului nostru de şcoală Iani Abfalter – tatăl său, croitor la unitatea de tancuri din Lipova, era un aprig băutor – de altfel fiul îi va călca devreme pe urme. Dar nu despre asta e vorba, ci de mireasma de mucegai, de lemn uscat, de vin şi răcoare care ne învăluia cînd pătrundeam în crama Baraţca. Pe acolo au dat năvală şi soldaţii ruşi în drumul lor spre Berlin în vremea celui de-al doilea război mondial şi vreo cîţiva au adormit beţi turtă printre butoaie. Îndeletnicirile sunt aceleaşi, preocupările nu diferă. O simplă răsfoire prin colecţia de fişiere din Fondul Deleanu îmi dă un şirag de îndeletniciri, o fojgăială harnică, o mare tropoteală negustorească care dă năvală, se organizează, atrage clientela, se zbate ca să iasă florinul de aur: „În casa La regele Angliei din F. se dau în arendă: localul de cafenea, restaurantul cu drept de cîrciumărit ptr. vin, rachiu şi bere cu camere speciale, precum şi două prăvălii fiecare cu cameră, bucătărie şi lemnărie. Proprietarul locuieşte în casă, în Tmsw.Hg.1856;261“ (fişa 3719).

Istoria e la fel din punctul de vedere al vinului. Al berii. Şi asta din cele mai vechi timpuri. Iată-l pe Socrate cum vorbeşte cu un oarecare Theodoros pe cînd se plimbau ei desculţi pe malurile unui rîu subţirel, aproape secat, aşa cum sînt toate pe pămînturile Isarlîkului din vechime şi de azi. Fac un şpaţir de după masă, nu ştiu dacă vor fi servit prînzul lor antic şi dacă vor fi băut vin din vreo amforă ca acele