Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sexul a devenit şpaga favorită a profesorilor

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 24 iunie 2011 · ·

Corupţia din învăţământul românesc e ca o monedă cu două feţe: şpaga în plic şi şpaga în natură.

Examene contra sex sau examene contra sume de bani sau alte favoruri reprezintă o chestiune la ordinea zilei în toate facultăţile din România. Ultimul caz care a creat mare vâlvă în mediul universitar românesc este cel al profesorului Ilie Parpucea. Acesta a făcut-o pe o studentă de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj să creadă că nu va primi notă de trecere la materia pe care o predă dacă nu va fi de acord să se culce cu el. Pasul următor a fost o întâlnire într-o cameră de cămin, înregistrată de studentă, unde profesorul s-a dezbrăcat la chiloţi cât ai bate din palme.

Dascălul a precizat că nu va demisiona şi a lăsat să se înţeleagă că la mijloc este vorba despre un şantaj din partea studenţilor. "Aştept să văd ce acuzaţii mi se aduc, oficial, de către Universitatea Babeş Bolyai şi abia apoi voi face declaraţii. Îmi voi construi apărarea în funcţie de probele lor", a spus Parpucea. Deşi decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul UBB Cluj, profesorul Dumtiru Matiş, şi-ar dori ca profesorul să fie exlus din învăţământ, acest lucru nu va fi posibil foarte curând din cauza legilor şi a regulamentelor greoaie care împiedică aplicarea de urgenţă a unor măsuri sporite.

"Am spus, dar nu m-a crezut nimeni"

De partea celalaltă, specialiştii vorbesc despre comportamentele dascălilor, precum profesorul Parpucea, ca de nişte comportamente deviante. Profesorul Mircea Miclea de la Facultatea de Psihologie din Cluj Napoca spune că aceste fapte denotă o frustrare sexuală. "Este clar că sunt tot felul de frustraţi care nu trebuiau să ajungă în învăţământ. Sunt frustrări sexuale ale unor indivizi care trebuiau să ajungă altundeva. Devianţii sunt peste tot şi singura soluţie este ca studenţii şi regulamen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 12 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 8 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 5 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 4 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°