Dan Voiculescu a anunţat că Intact Media, firma patronată în acte de ficele sale, îi va ajuta pe jurnaliştii cărora statul le cere plata retroactivă a TVA pe drepturi de autor. El a anunțat totodată că una din fundaţiile sale va da statul în judecată din aceeaşi cauză.
"Statul, prin reprezentanţii săi, Preşedinte, Guvern, administraţie publică centrală, are o perspectivă profund eronată asupra relaţiei sale cu cetăţeanul. În loc să înteleagă ca rolul lor este de a servi interesele fiecărui român, preşedintele, primul-ministru şi miniştrii sunt într-un permanent război cu cei pe care îi reprezintă, îi vânează, îi pedepsesc, le întind capcane. Povestea cu drepturile de autor este elocventă", a scris Voiculescu pe blogul său.
El a anunţat că Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului, un ONG pe care l-a înfiinţat mai demult, va da statul în judecată, cu două obiective concrete: "constatarea neconstituţionalităţii legii care impune plata TVA doar pentru anumite categorii de beneficiari de drepturi de autor şi obligarea administraţiilor financiare, care nu au notificat la timp existenţa unor obligaţii suplimentare, la plata penalităţilor acumulate".
Un domn generos
Voiculescu a dat de înțeles că va plăti în contul jurnaliștilor săi banii datorați către stat.
"Pentru a nu se considera că, prin acest demers, se încearcă rezolvarea unor cazuri punctuale, s-a decis deja ca Intact Media Grup să-şi ajute proprii jurnalişti, pentru a nu fi afectaţi de presiunile administraţiilor financiare. Cine a mizat pe vulnerabilitatea ziaristului, singur împotriva statului, a greşit. Intact îşi susţine echipa", a conchis Voiculescu.
Mai mulți jurnaliști, printre care și vedetele Antenei 3 Mircea Badea, Mihai Gâdea și Victor Ciutacu au fost nitificați de ANAF că au restanțe la plata TVA pe veniturile obținute din