Societatea de Stomatologie Estetică din România (SSER) a organizat recent Congresul Internaţional de Estetică Dentară. Cele mai importante subiecte ale reuniunii sunt relatate de dl prof. dr. Constantin Vârlan, preşedintele SSER, protagonist şi al unui interviu realizat de dl dr. Mihail Călin.
La finele Congresului, am discutat despre obiectivele şi proiectele SSER cu preşedintele său, dl prof. dr. Constantin Vârlan, şeful catedrei de Odontoterapie restauratoare a Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF „Carol Davila“ Bucureşti. – Domnule profesor, prezentaţi, vă rog, pentru cititorii noştri, principalele repere ale Societăţii pe care o conduceţi.
– Societatea de Stomatologie Estetică din România a fost înfiinţată în 2004, pornind iniţial la drum în urma unei iniţiative a Asociaţiei Medicilor Stomatologi din Bucureşti, parte a Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Stomatologice (UNAS). La înfiinţarea sa a contribuit şi Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF „Carol Davila“ Bucureşti, o participare foarte importantă având-o de asemenea sponsorul principal, Procter&Gamble, prin divizia de produse pentru igienă şi sănătate orală. Activitatea primilor doi ani a fost corelată cu cea a UNAS, primele noastre congrese fiind organizate în paralel cu cele ale Uniunii, dar având o personalitate distinctă. Odată ce am deprins în acest fel modalităţile de lucru şi aspectele organizatorice, am pornit pe cont propriu, astfel încât, din al treilea an, congresul naţional de estetică dentară s-a desfăşurat independent. La trei ani de la înfiinţare, am devenit membri în European Society of Esthetic Dentistry, devenită ulterior European Society of Cosmetic Dentistry (ESCD), partener în cadrul proiectului DENT, iar din 2008 suntem membri ai International Federation of Esthetic Dentistry (IFED).
– Care sunt scopurile pe care SSER