Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitala are în prezent 1,7 milioane de arbori pe spaţiile publice

Publicat in Cotidianul, vineri 24 iunie 2011 ·

Potrivit primului recensământ al spaţiilor verzi din Capitală există în prezent 1,7 mili­oane de arbori pe spaţiile pu­blice, la care se adaugă 400.000 de alţi copaci pe domeniile pri­vate. Practic există 0,88 arbori pe cap de locuitor în Capitală, în condiţiile în care recomandarea Uniunii Euro­pene privind acest indicator este de 3.

Potrivit acestui recensământ, care poartă numele de Cadastrul Verde al Capitalei, nu­mărul de arbori a crescut cu aproape 50% în ulti­mele două decenii, de la 1,1 milioane în 1988 la 1,7 milioane în 2010. Cea mai mare parte a arborilor se regăseşte în parcurile din Bu­­cureşti. Parcul Cişmigiu, spre exemplu, con­centrează 3.170 de arbori, dintre care ma­jori­tatea coniferi, iar 10% dintre cei 156 de arbori ocrotiţi din Capitală se regăsesc în acest parc.

Cel mai împădurit sector din Capitală este sectorul 1, unde numărul de arbori a crescut cu peste 60% din 1988 până anul trecut, până la peste 555.000. Toate sectoarele Bu­cureştiului au înregistrat un avans al numărului de arbori, cu excepţia sectorului 2, unde sunt cu 4.000 mai puţin arbori decât în urmă cu peste 20 de ani, potrivit Cadastrului Verde al Capitalei, realizat de firmele Theotop, Blo­minfo, Geoter Proiect şi Cornel & Cornel Topoexim.

Cadastrul verde arată că la finalul lui 2010 existau 0,88 arbori pe cap de locuitor în Capitală, în condiţiile în care recomandarea Uniunii Euro­pene privind acest indicator este de 3. De asemenea media pe Bucureşti este de 23,21 metri pătraţi de spaţii verzi per locuitor, în condiţiile în care, până la finalul lui 2013, Bucureştiul va trebui să aibă 26 de metri, potrivit cerinţelor europene.

"În ceea ce priveşte suprafaţa de spaţii verzi per locuitor, suntem destul de aproape de cerinţele europene", spune Ionuţ Săvoiu, director general la Blom România, una dintre firmele care s-au ocupat de Cadastrul Verde.

În ul

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°