* urmează să se decidă ziua primei etape a turului, 3 sau 6 septembrie
Data de 20 iunie reprezintă termenul limită stabilit de Federaţia Română de Handbal pentru ca echipele care doresc să participe şi în ediţia de campionat 2011-2012 a Ligii Naţionale de handbal să aibă dosarul complet şi prima tranşă de participare achitată.
Conform precizărilor făcute de reprezentanţii FRH, toate echipele care au dreptul de a participa în Liga Naţională de handbal feminin au primit aviz favorabil, printre competitoare aflându-se şi HC Dunărea.
În întrecerea masculină s-a stabilit data de start a turului, aceasta fiind 11 septembrie, iar la feminin sunt două date, 3 şi 6 septembrie, zilele acestea urmând să fie anunţat oficial când se va disputa prima etapă.
Echipele înscrise în Liga Naţională de handbal feminin sunt următoarele: Oltchim Rm. Vâlcea, Universitatea Jolidon Cluj, CSM Bucureşti, HC Zalău, HCM Roman, HC Dunărea Brăila, HC Oţelul Galaţi, HCM Ştiinţa Baia Mare, Rulmentul Municipal Braşov, CS Tomis Constanţa, SCM Craiova, CSM Cetate Devatrans, CSM Ploieşti, CSM Bacău 2010.
Programul meciurilor echipei brăilene:
HC Dunărea - SCM Craiova
HC Dunărea - HCM Ştiinţa Baia Mare
CSM Cetate Deva - HC Dunărea
HC Dunărea - CSM Ploieşti
Tomis Constanţa - HC Dunărea
HC Dunărea - HC Oţelul Galaţi
HCM Roman - HC Dunărea
HC Dunărea - Oltchim Rm. Vâlcea
Universitatea Cluj - HC Dunărea
HC Dunărea - CSM Bucureşti
Rulmentul Municipal Braşov - HC Dunărea
HC Dunărea - CSM 2010 Bacău
HC Zalău - HC Dunărea. * urmează să se decidă ziua primei etape a turului, 3 sau 6 septembrie
Data de 20 iunie reprezintă termenul limită stabilit de Federaţia Română de Handbal pentru ca echipele care doresc să participe ş