O antologie dă seama despre potențialul unui grup, propune noi modalități de expresie – genuri, curente, subcurente – sau se constituie în variațiuni pe aceeași temă.Din ultima categorie face parte, se pare, și antologia Balaurul și miorița, Eagle Publishing House, 2011, antologator Mihail Grămescu (Colecția „Fantasy Conworld“, dar asta e fantezia editorului). Spun se pare, pentru că, în locul unui cuvînt înainte lămuritor al antologatorului, ni se propune un fragment dintr-o teză de doctorat a Lindei Maria Baros. Problema e că foarte puțini cititori vor trece de prima pagină a acestui cuvînt înainte, pentru că ceea ce e valabil pentru comisia care evaluează doctorate nu e valabil și pentru cititorul-cumpărător de proză fantastică. Și nici lămuritoare nu este, dar se vorbește în fragmentul respectiv despre basm, deci se poate deduce că tema antologiei ar fi basmul sau filonul povestirii populare.

Sînt 17 autori, cu vîrste între 16 și 70 de ani (la data adunării textelor), așa că e de așteptat ca povestirile să difere foarte mult, pentru că proza – nu-i așa? – nu ține de o stare de grație, ci de experiența de viață, de experiența culturală și de alte cîteva lucruri

Deși este o antologie de texte, voi trece în revistă autorii, e mai simplu. Simona Șerbănescu. După o „încercare de eseu“ (zic eu, forțînd un pic nota) și un text filozofico-liricoid, reușește un bun fragment de proză („Casa Ceaiului“ – parte dintr-un roman?), deși sînt cam sceptic în privința romanelor japoneze scrie de europeni. Totuși, în ultimul paragraf, recade în povestitul viselor, lucru care asigură unei eleve prezența la olimpiadele de limba română, dar nu e suficient pentru proză. Însă e de urmărit Simona Șerbănescu, are potențial.

Catia Maxim, care a debutat editorial în 2007 și care, de atunci, „a publicat mai multe volume de proză cu mare succes de piață“... Ad