Există, în orice moment, teme tabu şi teme trendy pe piaţa, financiar foarte competitivă, a artei contemporane – teme strîns legate de preocupările sociale şi politice ale zilei, care atrag vizibilitate şi justifică investiţia simbolic-bănească. Acesta e punctul din care începe distincţia – cea între arta care se pretinde (integrativă, sensibilă social etc.) şi cea care este (gest artistic – şi, prin forţa artisticului, inclusiv etică). Iar în vremurile noastre, comunitatea romă (şi, mai ales, „integrarea romilor“) e o temă mult prea trendy ca să-şi păstreze, în fiece clipă, autenticitatea. Altfel spus, e productiv şi, totodată, riscant să faci un spectacol despre romi. Şi de criticat, e chiar mai greu – fiindcă te poate vădi drept insensibil la durerile umanităţii. Doar cînd spectacolul e „pe bune“ merită atingerea sensibilei coarde. Titlul e foarte bun, trebuie să recunoaştem. Declar pe propria răspundere e un solo/ o monodramă/ un one-woman show la care au colaborat actriţa Alina Şerban, sound-performer-ul Cătălin Rulea, regizorul David Schwartz şi, în calitate de dramaturg al spectacolului, Alice Monica Marinescu, alături de scenograful Adrian Cristea. Şi e cu şi despre persoane de etnie romă. Sau ţigani. Alina Şerban e unul dintre nu atît de puţinii (cum s-ar crede) artişti de teatru de etnie romă – iar în Declar… îşi pune în cuvinte propria experienţă de viaţă (parţial, e vorba despre practici destorytelling), cea a unei copile, pe urmă a unei tinere dintr-o familie emancipată, căreia existenţa îi e dată peste cap de pierderea posibilităţilor financiare, arestarea mamei (aspect destul de ceţos), întoarcerea într-o comunitate tradiţională şi traiul într-o casă fără minime dotări. Pe scurt – şi politically incorrect –, e vorba despre un copil ţigan care are parte de o educaţie „românească“, e fană 3rei Sud Est, dar creşte printre ţigani şi-şi doreşte să fie