Metodă invazivă de investigare a măduvei spinării, mielografia este rareori folosită astăzi şi doar în situaţia în care IRM-ul şi CT-ul sunt irelevante.
Investigarea măduvei spinării prin mielografie începe cu injectarea unei substanţe de contrast în coloană, în zona în care se suspectează că ar exista o problemă. Aceasta are rolul de a face vizibile rădăcinile nervoase, vasele de sânge care alimentează măduva, precum şi spaţiul din jurul măduvei spinale atunci când se realizează radiografia.
Mielografia nu este prima investigaţie realizată atunci când se suspectează o problemă la nivelul coloanei. Ea este efectuată în situaţii limitate: atunci când nu poate fi realizată imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM), fiindcă persoana în cauză are, de exemplu, un pacemaker sau o proteză metalică, ori atunci când IRM-ul şi CT‑ul nu au fost relevante pentru depistarea cauzei durerilor de la nivelul spatelui.
Indică modificările subtile
Cu ajutorul mielografiei, se poate vedea dacă eventualele hernieri ale discurilor intervertebrale presează pe rădăcinile nervoase sau chiar pe măduvă. De asemenea, pot fi depistate afecţiuni precum stenoza spinală, care constă în îngustarea canalului spinal, tumorile, infecţiile, inflamaţiile şi leziunile spinale cauzate de traumatisme.
Substanţele de contrast pentru realizarea mielografiei sunt din bariu sau din iod, aşadar persoanele alergice la ele nu pot realiza investigaţia. Această metodă implică şi o serie de riscuri pentru pacient. Fiind realizată prin introducerea unui ac în structurile din vecinătatea măduvei spinării şi rădăcinilor nervilor, metoda poate fi invalidantă uneori.
Specialistul nostru
Prof. dr. Ovidiu Băjenaru
medic primar neurolog, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Prin mielografie se vizualizeaza indirect detalii anatomice ale măduvei spinării şi r