Vladimir Tismăneanu e preocupat mai mult de exprimarea rezervelor faţă de stilistica exprimării prezidenţiale decât de adevăr.
Canicula şi slăbiciunea aerului condiţionat din Librăria Kretzulescu nu i-au făcut aseară pe Gabriel Liiceanu, Horia Roman-Patapievici, Mircea Cărtărescu să transpire excesiv la lansarea cărţii lui Vladimir Tismăneanu "Despre comunism: destinul unei religii politice", pentru că se simţeau la ei acasă în teritoriul sec al teoriilor politice şi al sincretismului ideologizant al scrierilor de salon. Au preferat să dea citate din Schmidt, Leszek Kołakowski, Eric Voegelin, îndepărtându-se de comunismul care e în viaţă în România. S-au mulţumit să-l invoce pe Raymond Aron, acel intelectual stângist remodelat, care a numit comunismul "opiul intelectualilor", să vorbească despre utopia marxistă, despre cauzele eşecului său istoric şi mai puţin despre vivacitatea sa din prezent. Au trâmbiţat mult despre "guiţul comunismului, în plenitudinea sa," despre adevăr şi lipsa de valori. Mai précis, s-au exprimat în limbajele academice, neuitând să-şi trimită bezele şi să se admire reciproc pentru alonja intelectuală a scrierilor care sunt bune, dar au ceva din forţa de vindecare a apei sfinţite.
În zadar intelectualii băsescieni au primit pe masă declaraţia lui Traian Băsescu:
"Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere (...) Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi si pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dam averi, iar pe a
