Dilăr pentru o zi nu este prima carte a lui Andrei Ruse (n. 1985), dar este prima ieşire din underground a tînărului scriitor, ale cărui precedente volume – două de poezie (Black Job şi Poezie. Puterea) şi un roman, Soni – au fost citite într-un cerc destul de restrîns (de prieteni-scriitori). Pentru frecventatorii mediului (literar) virtual sau ai cluburilor literare/de lectură bucureştene, Andrei Ruse e departe de a fi un nume necunoscut. Implicat în tot soiul de proiecte, în campanii pentru promovarea unor cărţi sau în realizarea unor video-interviuri, membru al unor comunităţi internautice precum Rocultura.ro sau Boomlit.com, tînărul scriitor – afin insurgenţei/insurgenţelor avangardiste – probează dinamism şi mobilitate. Scrisul său dezinvolt, debutonat (într-un fel ce ar putea plăcea unora şi displăcea altora), simplu pînă la anticalofilie (asumată uneori, rod al unor uşoare neglijenţe alteori...) ţinteşte, cu mai mult ori mai puţin succes, nu doar, pur şi simplu, spre sfidarea unor tabuuri, dar şi spre o – mai substanţială – deconstrucţie a miturilor şi capcanelor societăţii contemporane. „Ideologia“ ce transpare din ţesătura celor două romane (Soni şi Dilăr pentru o zi) ţine de un anarhism îmblînzit ce priveşte cu o oarecare detaşare (totuşi, şi cu nostalgie) spre experienţa – deja livrescă! – a lui „mai ’68“ ori a Woodstockului, ademenit în doze rezonabile de „clasicele“ fantasme ale dezinhibării, ale eliberării prin „sex, drugs and rock“. Tematic, dar şi ca atitudine – căci e limpede că avem de-a face cu o literatură a „atitudinii“, cu o literatură învestită cu o marcată dimensiune critică –, proza lui Andrei Ruse vine dinspre acel Steinbeck din Calea Sardinelor şi Joia dulce ori (spre a indica modele ceva mai recente) dinspre Kerouac şi Burroughs. În Dilăr pentru o zi întîlnim, schimbînd tot ce e de schimbat, o specie de „vagabonzi Dharma“ bucureş