Rar s-a intamplat ca o declaratie publica, chiar si a lui Traian Basescu, sa starneasca o reactie de asemenea magnitudine ca aceea referitoare la actul de tradare comis de "sluga rusilor", regele Mihai.
O reactie unanima de condamnare, perfect justificata in raport cu gravitatea si incorectitudinea atacului, dar, vai!, minata de atat de multa ipocrizie, dar si de unele taceri asurzitoare, care toate dau pana la urma masura conditiei morale a societatii romanesti.
Caci mi se pare caricatural ca Traian Basescu sa fie condamnat pentru acest atac de omul care in anii'90, pe gand se juca de-a gazetaria, a publicat in ziarul Adevarul un articol sub titlul "Fir-ai al naibii, Majestate!". Sergiu Andon, caci despre el este vorba, socoteste acum ca regele a fost atacat pentru ca reprezinta nici mai mult nici mai putin decat o oaza de bun simt si echilibru. Daca cumva a ajuns intre timp la aceasta concluzie, ar fi trebuit mai intai sa-si ceara scuze pentru mizeria pusa pe hartie.
Sau cat de sincer poate fi in furia sa Victor Ponta cat timp sta de-a dreapta celui care in aceiasi ani 90 il fugarea pe rege pe autostrada pentru a-l expedia inapoi in Elvetia. E drept, Ion Iliescu si-a schimbat, la randul sau, comportamentul fata de rege, devenind, datorita lui Radu Duda, (special infiltrat in Casa Regala, suspectez eu si nu numai), un apropiat al familiei regale, dar episodul autostrazii nu va fi eliminat din istorie si nu am auzit vreodata ca Victor Ponta sa se dezica public de el.
Dar de ce sa ne miram cand insusi Ion Iliescu sare acum de partea regelui dand vina pentru rusinosul episod al anilor 90 pe sfatuitorii sai.
Daca te uitai la televizor cum toti politicienii se inghesuiau sa-i ridice cate o osana regelui pe care, in cel mai bun caz, pana acum il ignorasera cu desavarsire, ai fi zis ca suntem o tara de monarhisti