Accidentul s-a produs astăzi în sectorul 2 al Capitalei.
UPDATE 17.20: Două maşini s-au lovit frontal, sâmbătă la prânz, în cartierul Tei, din Bucureşti, o persoană fiind încarcerată.
Accidentul a avut loc în cartierul Tei, din Sectorul 2, Bucureşti, a declarat, pentru MEDIAFAX, subinspectorul Adrian CodăuAdrian Codău, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere din Capitală.
În urma impactului, o maşină a luat foc, dar toţi cei trei pasageri au reuşit să iasă la timp. În cel de-al doilea autoturism se aflau două persoane, una rămânând încarcerată.
Click pe poze pentru prima GALERIE FOTO
Echipajul SMURD venit la faţa locului a reuşit să descarcereze victima, pe care a transportat-o la Elias, având o fractură la picior. Tot la Spitalul Elias a fost dusă şi o altă persoană rănită în urma accidentului, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.
Potrivit medicului, alte două victime au fost duse la Spitalul "Sf. Pantelimon", iar o alta la Spitalul Floreasca, cea din urmă având traumatism cranio - cerebral mediu.
O maşină a Ambasadei SUA a fost implicată într-un accident
Doi tineri au murit într-un accident produs pe Centura Capitalei
Toate persoanele rănite sunt conştiente, a mai spus Opriţa.
O echipă a Brigăzii de Poliţie Rutieră este la faţa locului şi face cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
Click pe poze pentru a doua GALERIE FOTO!
UPDATE 16.40
Accidentul a avut loc în cartietul Tei, din Sectorul 2, Bucureşti, a declarat subinspectorul Adrian Codău, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere din Capitală.
Potrivit acestuia, o persoană este încarcerată.
O echipă a Brigăzii de Poliţie Rutieră este la faţa locului şi face cercetări pentru a stabili cauzele producerii accid