- Cultural - nr. 810 / 25 Iunie, 2011 Glose de lectura De ce, asadar, "Trandafirii desertului”? Pentru ca, in "desertul” romanesc, atat de friabilul om de cultura (floarea de nisip, avand o duritate de doar 2 pe scara Mohs, poate fi ranita si cu unghia!) reuseste singura metamorfoza cu adevarat miraculoasa: transforma griul in speranta si apa in cristal. Mariana Cristescu, Trandafirii desertului (Romania, mon amour), Editura Nico, 2011 Mariana Cristescu este din nou, prin Trandafirii desertului, in ordinea izbavitoare a cuvintelor. Cauta certitudini in faptul cultural cotidian, cuprins in "conversatie” publicistica sistematica, cu privire la cuvantarea mintii si sfintenia indraznelii spirituale ale omului de cultura. Caci, spune Mariana Cristescu intr-un interviu: Ochiul vegheaza inca! Apreciem factualitatea paginilor de publicistica din Trandafirii desertului. Mariana Cristescu nu fictionalizeaza subiectul publicistic. Gasind intotdeauna ideea potrivita, prompta, fiind intotdeauna la fata locului, asaza in pagina publicistica (editorial, comentariu, eseu, reportaj, interviu, documentar, portret, tableta) pregnanta faptului cultural din realitatea noastra imediata, incluzandu-ne in semnificatiile acestuia, spre edificare spirituala. Pagina de publicistica din Trandafirii desertului nu este doar enunt de actualitate culturala, ci relevant punct de vedere: Asa suntem noi, Racii: frumosi, sensibili, inteligenti si, bineinteles..., modesti! Franchetea este pentru Mariana Cristescu bagheta magica. Publicista poate lasa scena sa se joace singura – bunaoara relatand despre Cocosul decapitat, filmul lui Radu Gabrea - sau devine, cu dezinvoltura tandra, si personaj intr-o epica a amintirilor, ca in paginile pe care i le dedica poetului Zeno Ghitulescu la implinirea varstei de 80 de ani. Trandafirii desertului exprima prezentul continuu al spiritului romanesc, felul in car